marți, 14 februarie 2012

Concursuri SophistiCat

luni, 30 ianuarie 2012


  Contextul filosofic si istoric in care psihodrama a aparut si s-a dezvoltat a fost acela marcat de o Europa devastata de primul razboi mondial. Dimensiunile psihologice ale conflictului uman au fost captate de catre Moreno care a dezvoltat in aceasta perioada psihoterapia de grup, psihodrama si a sociometria. Peter Haworth afirma ca psihodrama nu e doar o serie de tehnici, ci o metoda de explorare ce include psihoterapia dar poate fi folosita si in alte contexte. 
  Una dintre diferentele fata de celelalte psihoterapii ar consta in viziunea lui Haworth in punctul de vedere pozitiv umanist si sublinierea consecventa a explorarii a formelor sociale si politice ale conflictului uman, precum si a patologiei personale si familiale.
  Fiecare punere in scena psihodramatica este unica  precum fiecare individ este unic si se formeaza prin interactiunea dintre protagonist, regizor si grup, la momentul punerii in scena si intr-un spatiu special.
  Moreno a ajuns la psihodrama pornind de la joaca unor copii in care mai apoi a intervenit organizand-o si structurand-o, incurajandu-i sa actioneze si sa sfideze circumstantele, incluzand uneori si parintii in proces. Copiii au inceput sa preia ideile lui Moreno si sa sfideze valorile pe care le primisera acasa sau la scoala. Un grup de copii a refuzat la un moment dat sa mearga sa vada un film, cerand sa mearga mai degraba afara sa vada realitatea lumii inconjuratoare.
  Un concept important al filosofiei originale a lui Moreno si al metodei clasice este acela ca nu e de ajuns pentru psihoterapie sa se adreseze doar lumii interioare. Conflictele interne si patologia individuala sunt produsul unei interactiuni cu lumea exterioara a familiei si societatii ca un tot unitar. „O procedura terapeutica adevarata nu poate avea un obiectiv mai mic decat toata omenirea” spunea Moreno. Ajutati, oamenii isi pot schimba lumea considera el.
  Moreno a vazut in teatru si televiziune o cale de a ajunge la oameni mai buna decat prin procedurile de tip one-to-one. El considera o greseala faptul ca in teatru, actorilor li se ofera scenarii scrise de altcineva. Sustinea ca asta le striveste creativitatea si poate avea uneori efecte negative asupra personalitatii lor. Se spune ca asistand la o reprezentatie a piesei „Asa grait-a Zarathustra” s-ar fi urcat pe scena si i-ar fi spus actorului sa vorbeasca nu dupa scenariu, ci cu propriile cuvinte si bineinteles, a fost dat afara din sala.
  J.L. Moreno afirma ca spontaneitatea si creativitatea sunt pietrele de temelie ale existentei umane. S-ar putea afirma despre creativitate si spontaneitate nu atat ca ar fi totul, ci ca nu exista foarte multe fara ele.
  O definitie a psihodramei a fost aceea ca ea este o cale de a exersa situatiile de viata fara a fi pedepsiti pentru greselile survenite in cadrul acestora. Actiunile care au loc in cadrul unui grup sunt un mod de a-si examina singuri viata si actiunile. Permite experimentarea posibilitatilor de reactie la o anumita situatie data. Scenele au loc in prezent iar grupul pune in scena un fragment de viata vazut prin ochii protagonistului. Fiecare membru al grupului functioneaza ca agent terapeutic pentru celalalt. A fi inteles si continut emotionat si fizic de un membru al grupului care nu este in prealabil implicat in poveste poate fi o experienta tamaduitoare. Moreno, fondatorul psihodramei in Vienna la inceputul lui 1900, o descria ca fiind  „o explorare stiintifica a adevarului printr-o metoda dramatica”.

  Domenii de aplicabilitate ale psihodramei

   Psihodrama terapeutica ofera posibilitati de interventie in domeniul clinic ca si terapie preventiva, suportiva si in situatii de criza. Specificul metodei permite interventia pe o gama variata de simptomatologie si diagnostic.
Punerea in scena a starilor interioare face posibila descoperirea si prelucrarea conflictelor si traumelor psihice. Retrairea acestor experiente uitate, prelucrarea lor prin actiunea psihodramatica conduce pacientul in procesul de insanatosire. Psihodrama se foloseste ca:
• tehnica terapeutica independenta, in grup sau individuala (monodrama),
• tehnica potentatoare sau mod de lucru intr-o abordare terapeutica eclectica.

  Fiind o metoda orientata spre actiune, beneficiul terapeutic este bine interiorizat, usor transportabil in cotidian, cu efect de lunga durata.
   Psihodrama pedagogica asigura aplicabilitatea conceptiei si metodelor psihodramatice in domeniul educatiei (copii, tineri, adulti) si in domenii specifice asistentei sociale. Prin activarea creativitatii si a spontaneitatii procesul educational câstiga in eficienta si calitate.
  Psihodrama organizationala ofera organizatiilor metode pentru a descoperi si activa competentele individuale si profesionale, contribuind la un management mai eficient al resurselor umane. Tot mai multe organizatii recunosc faptul ca flexibilitatea si angajamentul colaboratorilor, sunt decisive in dezvoltarea pe termen lung si succesul organizatiei.
  Psihodrama in teatru aduce un plus de calitate in congruenta si autenticitatea personalitatii prin punerea pe scena a dinamicii personale. Libertatea de actiune astfel dobândita confera un plus de expresivitate si bogatie actului artistic.
  Bibliodrama aplica conceptia si tehnicile psihodramatice in pedagogia teologica.

  Etapele unei psihodrame

  Fiecare sesiune de psihodrama este impartita in trei parti: incalzirea, actiunea si impartasirea. O a patra parte folosita in scopul training-ului consta in procesare.
  Incalzirea serveste producerii unei atmosfere de posibilitati creative. Aceasta prima etapa este menita a securiza individul care sa poata ulterior sa se increada in regizor, grup si metoda psihodramei. Cand camera intreaga te imbratiseaza devine posibil sa fii oricine nu ai putut sa fii pana atunci si sa exprimi ceea ce parea imposibil de exprimat, sustine Marcia Karp co-autoare a cartii „The Handbook of Psychodrama”. Exista mai multe feluri de abordare a acestei prime etape. Moreno deseori intalnea fiecare individ in parte urmand a-i conecta si a-i face sa interactioneze verbal usor apoi cu altii. Un individ cu o problema particulara de viata este acceptat de grup drept protagonist. O alta cale de a realiza incalzirea e aceea cand regizorul desemneaza un protagonist, unul pe care acesta il considera pregatit pentru acest travaliu. O alta alternativa este aceea a unui exercitiu de grup creativ din care un atare subiect al sesiunii se va evidentia. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea de incalzire centrata pe protagonist. Intr-o incalzire cu auto nominalizare, oamenii se pot oferi drept subiecti.  Aceste sugestii sunt cai de selectare a protagonistului in timp ce incalzirea face posibila aparitia sentimentelot de incredere a membrilor in grup si prezentarea problemelor lor intr-o atmosfera de dragoste, apreciere si creativitate. E important a se retine ca fiecare individ vine cu propria incalzire. Discutiile de grup pot fi un catalist eficace pentru a intoduce grupul in actiune.

  Actiunea urmeaza incalzirii si regizorul si protagonistul selectat preiau travaliul de la periferia problemei catre miezul ei in cadrul acestei etape. Psihodrama inseamna literalmente actiune a mintii, reusind sa aduca la suprafata drama interna, astfel incat drama interna sa devina drama din exteriorul individului. Membrii grupului sunt directionati de regizori spre a juca euri auxiliare care reprezinta persoane semnificative in drama. Designul scenei psihodramei initiale consista intr-un circ cu trei nivele. Primul nivel e al audientei, al doilea al monologului si reprezenta spatiul din afara punctului fierbinte al dramei iar nivelul superior era folosit pentru jucarea dramei. Designul a fost realizat in asa fel incat munca sa inceapa de la periferie si sa ajunga pana in mizeul problemei
  Jocul in majoritatea sesiunilor psihodramatice are loc in scene desemnate special. In timpul dramei ceilalti membri ai grupului nu stau in acest spatiu decat daca joaca un rol. Scena devine un spatiu ritualic odata ce drama incepe, acest loc fiind singurul in care scenele dramei se vor juca. In cadrul sesiunilor de psihodrama in care spatiul desemnat nu este unul ales special drama poate sa nu dea roade datorita lipsei limitarilor spatiale si metodologice.
  In timpul actiunii exista cinci instrumente principale care disting metoda psihodramei de celelalte metode de grup. Moreno afirma „ Scena ofera actorilor un spatiu vital care este multidimensional si flexibil la maximum; subiectul sau actorul este rugat sa fie el insusi pe scena, sa portretizeze viata sa privata;  publicul este un comitet care isi exprima opiniile publice la fel ca si subiectul – devine vindecat luand parte la actiune; eurile auxiliare au o dubla semnificatie, ei sunt extensii ale regizorului, care exploreaza si directioneaza, dar de asemenea sunt si extensii ale subiectului, portretizand realul sau imaginarul. Regizorul are trei functii: producator, consilier si analist.
  Scena
  Psihodrama este bazata pe viata insesi. Spatiul in care un individ se misca este reprodus pe scena. Daca o conversatie are loc in bucatarie, se va aseza o masa si scaune si se vor desemna spatii imaginative pentru fereastra, chiuveta, usa, frigider si alte obiecte. Timpul - noapte sau zi, atmosfera- calda, rece, ostila,prietenoasa- si spatiul – distanta dintre oameni si obiecte sunt foarte importante in punerea in scena a unei drame. Constructia conforma cu realitatea spatiului individului reuseste sa ajute persoana sa se simta realmente acolo si il conecteaza emotional. Se pot trage mai multe concluzii  referitoare la un individ analizand spatiul personal al sau o singura data decat se realizeaza in luni de intervievare sustine Marcia Karp. Ea descrie cazul unui tanar al carui spatiu creat de el insusi il vizitase si care isi ridica picioarele neobosnuit de sus cand pasea in el. Intrebat de ce face aceasta, tanarul a afirmat ca are obiceiul sa arunce cutiile de lapte golite pe parchet, unde raman un timp indelungat si din obisnuinta ridica picioarele pentru a le evita. Concluzii firesti s-au putut trage asupra izolarii acestui tanar, a atitudinii de neglijenta in ceea ce priveste mirosul si estetica. Un puternic factor al alienarii lui era in spatiul sau vital si pornind de la acest element s-a putut porni in travaliul terapeutic.
  Protagonistul
   Normosis este termenul prin care Moreno desemna lupta individului care tinde spre normalitate. Desi psihodrama s-a dezvoltat initial pentru a ajuta psihoticii, pentru multi oameni ea a devenit o terapie a relatiilor. Protagonistul, primul care actioneaza, este o voce reprezentativa prin care ceilalti membri ai grupului isi pot face munca. Protagonistul evoca un simplu aspect al vietii pe care doreste sa lucreze ca: frica de moarte, relatia cu fiica sa, problema sa cu autoritatea, etc. Regizorul impreuna cu protagonistii pune in scena fragmente reprezentand  exemple ale problemei in prezent, trecut sau viitor vizand un posibil tipar comportamental. Scopul este acela de a depista miezul si radacinile problemei prin reprezentarea ei si prin incercarea de rezolvare a ei. Comportamentul viitor poate contine apoi o maniera mai adecvata de abordare. Spontaneitatea cautata e definita ca un raspuns proaspat la o situatie veche sau un raspuns adecvat la o situatie noua. Ideea aruncarii scenariului e cruciala conceptualizarii psihodramei ca metoda de actiune. Protagonistul are sansa revizuirii scenariului de viata pe care l-au utilizat si care nu reuseste sa fie adecvat cerintelor vietii prezente. O persoana care nu a jelit pierderea unui parinte pentru ca a urmat scenariul „curajos” intitulat „Nu plange” va descoperi ca acest scenariul este inadecvat si nefunctional, pentru ca jelirea este fireasca si lacrimile eliberatoare in aceasta situatie. Persoana poate descoperi o noua fateta a termenului „curaj” asociata cu- a face fata sentimentelor negative si de tristete din interior- si nu cu -a fugi de acestea-. Curajul se poate sa nu fi fost in repertoriul unuia dintre parinti insa in noua familie, grupul de psihodrama, curajul poate gasi un nou climat de dezvoltare care sa incurajeze exteriorizarea sentimentelor.
  Grupul
  Marimea unui grup de psihodrama este intre cinci si cincizeci de oameni. Materialul emotional in grupuri mari transcende numarul si deseori oamenii simt ca grupul se micsoreaza. Oamenii sunt surprinsi ca intr-un grup de 25 reusesc sa fie ei insisi in mod spontan. Spontaneitatea directorului evoca autenticitatea in membrii grupului ceea ce duce la crearea unei intimitati care poate produce efectul micsorarii grupului.
  Exista multe roluri sociale reprezentate in orice grup dat. Daca, de exemplu, protagonistul este un alcoolic, poate sa existe o mama, ruda, partener sau terapeut in grup care,in procesul feedback-ului, poate prezenta propriul punct de vedere referitor la  experientele personale ce vizeaza un membru al familiei cu aceeasi problema. Feedback-ul venind de la alte roluri, in relatie cu problemele puse in scena, pot fi insight-uri de mare valoare pentru protagonist. Dimensiunea sociala investigativa a problemei e cel mai bine cercetata in sesiunile in care multe roluri sunt reprezentate. Unul din aspectele grupului de psihodrama care il diferentiaza de alte grupuri este multiplicitatea rolurilor reprezentate de fiecare persoana din grup. Cu totii jucam un numar variat de roluri in fiecare zi: parinte, fiu sau fiica, profesional, prieten/a, iubit/a,cetatean, sef, student, s.a.m.d. In psihodrama structura rolului se afla in continua schimbare in cadrul unui grup si asta ajuta la prevenirea rigidizarii rolului care se intampla in alte grupuri. Un membru al grupului cu incredere in sine scazuta poate fi rugat sa joace un rol curajos, surprinzandu-se pe sine si grupul prin activarea creativitatii ascunse in comportamentul problematic invatat.
  Eurile auxiliare
   Sunt membri ai grupului care joaca un rol reprezentand o persoana semnificativa din viata protagonistului. Poate fi vorba de un rol exterior protagonistului cum ar fi un membru al familiei sau un coleg de munca. Poate fi de asemeni si un rol intern cum ar fi partea fricoasa a unui protagonist sau copilul din sine, vocea sa interioara. Vocea poate fi reprezentata de un eu auxiliar ce joaca o dublura. Dublura ajuta in exprimarea a ceea ce nu poate fi exprimat, cu sau fara cuvinte. Pentru ca Moreno a simtit ca drumul catre psyche nu este cuvantul ci exprimarea non-verbala, eurile auxiliare pot exprima, prin gesturi, postura si distanta, acele aspecte nevorbite ale relatiei cu protagonistul. Marcia Karp da exemplul unui eu auxiliar care joaca rolul unui parinte mort care intinde mainile catre  protagonist pentru a-si lua la revedere, bratele intinse pot reprezenta ani de dragoste neexprimata. Daca protagonistul reverseaza rolurile si e capabil sa vorbeasca si sa arate ceea ce nu a fost spus sau aratat ani la randul, acest lucru poate genera spontaneitate care a fost blocata in propriul sau rol de fiu. Isi poate exprima dragostea intr-un alt rol apoi, ca si parinte.
  Deseori oamenii sunt mai spontani in rolurile altcuiva decat in propriul lor rol. Reversarea rolului este motorul care conduce psihodrama. Rolul persoanei semnificative in drama este modelat de protagonist. Persoana care este eu-ul auxiliar are rolul care a fost ales si creeaza pe acest rol. Perceptia protagonistului privind rolul e luat drept referinta in mod constant.
  Regizorul
  In majoritatea terapiilor acesta este terapeutul, facilitator si leader de grup. Regizorul e un om instruit care ajuta sa ghideze actiunea. Regizorul e si coproducatorul dramei , luand in considerare indiciile preluate din perceptiile persoanei care are nevoie de ajutor. Munca regizorului consta in :
-    Construirea unei coeziuni suficiente si a unui climat constructiv care sa favorizeze munca in echipa.
-    Stimularea individuala suficienta a membrilor grupului si incalzirea necesara pentru actiune. Autenticitatea si spontaineitatea sunt regulile de aur ale regizorului.
-    Sa masoare dinamica grupului si interactiunea grupului.
-    Sa supervizeze selectia adecvata a protagonistului si sa aiba grija de ceilalti membri ai grupului care sunt luati in considerare dar nu sunt alesi sa fie subiecte ale sesiunii.
-    Sa faca un contract de tratament pentru sesiune care sa reprezinte un act preparator neuciat cu protagonistul.
-    Sa stabileasca o alianta terapeutica
-    Sa pregateasca spatiul de actiune sau scena pe care drama terapeutica are loc.
-    Sa intervina insa sa ofere destula libertate protagonistului in ceea ce priveste centrul explorarii.
-    Sa ajute in selectarea eurilor auxiliare.
-    Sa identifice chestiuni centrare la punerea in scena si s ajute protagonistii sa arate grupului ce se intampla mai degraba decat sa vorbeasca despre asta.
-    Sa utilizeze tehnicile psihodramei cum este de exemplu reversarea rolurilor; sa inceapa actiunea de la perferia problemei inspre miezul ei.
-    Sa creeze siguranta suficienta pentru protagonist si pentru grup.
-    Sa asigure confidentialitatea in grup precum si o siguranta fizica pentru toti membrii grupului si regizor.
-    Sa se asigure ca psihodrama este un proces de grup si nu o terapie one-to-one intr-un grup.
-    Sa ajute protagonistul sa reintre in grup dupa portiunea de actiune a sesiunii.
-    Sa faciliteze feedback pe rol de la membrii grupului care au jucat roluri auxiliare in sesiune.
-    Sa permita catharsisul si integrarea membrilor grupului care se idnetifica cu protagonistul si isi pot impartasi experienta personala.
-    Sa protejeze protagonistul de la raspunsuri distorsionate sau de la analiza grupului. Sa aiba grija de fiecare membru care impartaseste experiente similare sau momente.
-    Sa impartaseasca din istoria vietii sale, in cazul in care se considera a fi adecvat. Impartasirea nu trebuie sa fie facuta cu rolul de a raspunde la nevoile terapeutice ale directorului ci pentru a ajuta membrii grupului.

  Sharing 

  Acesta este un timp destinat catharsisului de grup si integrarii. E gandit mai mult ca un „love-back” decat ca un feedback, descurajand analiza evenimentului si incurajand identificarile. Punctele de implicare maxima ale membrilor grupului sunt identificate si fiecare membru descopera cum ea ori el este asemanator sau nu protagonistului. Oamenii sunt mai mult asemanatori decat diferiti in ceea ce priveste raspunsul comportamental.
Deseori, ca intr-o drama greceasca, membrii aflati in public se purifica doar privind punerea in scena a povestii vietii altuia. Impartasirea are scopul de a surprinde procesul de invatare si permite membrilor grupului sa se purifice ei insusi prin emotii sau insight-uri castigate. De asemenea se prea a se normaliza experienta protagonistului prin auzirea faptului ca si altii sunt implicati similar la nivele diferite in acelasi proces. Cateodata, eficienta sesiunii per total poate fi masurata de profunzimea sesiunii de impartasire. O alta functie a sharing-ului este aceea de racire, cool-down, o cale de reintegrare in realitatea individuala dupa punerea in scena de grup. Incheierea adecvata are loc in cadrul acestei faze a dramei.

  Procesarea
  Procesarea priveste manevrarea si procesarea informatiilor dupa ce calatoria psihodramei devine completa. Invatarea are loc acum pentru grup. Protagonist si regizor. In timpul fazei de procesare,  ipoteze teoretice, rationale si contractul terapeutic sunt discutate ca o partea a regizarii dramei. Aspectele tehnice sunt revizuite de catre regizor si de catre membrii grupului. Cum regizorul a directionat protagonistul de la scena la scena,  ce tehnici terapeutice au fost utilizate cu succes sau fara succes, de ce unele au functionat si ce se putea face diferit, toate fac parte din discutia de procesare.
  Protagonistii pot sa participe sau nu, precum voiesc. Pentru majoritatea este ceva de la care nu ar lipsi, insa pentru altii se poate dovedi mai mult decat pot inmagazina la momentul respectiv. Aceasta faza poate avea loc la un interval de timp ales de catre regizor, dar in general intervalul de timp dintre sesiune si procesarea ei nu depaseste 24 de ore.

  Kellerman afirma ca psihodrama, fie ea comportamentala, psihanalitica sau umanist-existentiala, poate aduce o contributie semnificativa fie de una singura fie ca un adjuvant la diversele ramuri ale psihoterapiei. A subliniat ca metoda ar trebui sa fie folosita cu indivizi care au o putere a eului adecvata, o gandire psihologica si o capacitate de regresie adaptiva.
Psihodrama poate ajuta intr-o varietate de tulburari incluzand: nevroze, psihoze si probleme psihosomatice(Holmes). Psihodrama e utilizata si ca metoda scurta de psihoterapie, avand multe dintre caracteristicile unei terapii orientate si centrate pe criza.

  Pentru a ne face o impresie asupra modului de lucru practic in psihodrama, pentru a intelege cum se desfasoara, cum se aplica si ce rezultatele se obtin prin aplicarea psihodramei vom apela la cazuistica oferita in „The Handbook of Psychodrama”. Chris Farmer ilustreaza interventia psihodramei in cazul a patru oameni cu manifestari comune de depresie acuta care nu au raspuns la un tratament medicamentos. Cei patru au participat ca protagonisti in scene regizate intr-o perioada de o luna.
  Depresia pentru cum stim este definita medical ca o conditie manifestata prin scaderea dispozitiei si o atitudine demoralizatoare asociata cu o incetinire cerebrala si corporala. Un pesimism profund, o depreciere de sine si regrete in ceea ce priveste pierderile din trecut insotesc starea.                                  Bucuria de a trai e inlocuita de lipsa de speranta, disperare si ganduri     suicidare.
  Din cele patru prezentate in „The Handbook of Psychodrama” voi alege unul singur pentru prezentare : cazul Jill.
  Raportul asupra actiunii prezentat de Chris Farmer face referire la faza de actiune a unei sesiuni. Jill care este protagonista scenei are 26 de ani, traieste cu doi copii, separata de sotul ei si de toate rudele apropiate. Caracteristicile majore ale conditiei ei sunt traductibile in doua cuvinte : singuratate si lipsa de speranta. La incalzire Jill e inceata dar o scena initiala din viata sa prezenta situata in casa ei o arata incercand sa indulceasca viata sa monotona cu un comportament bulimic. E singura cale de a se usura, desi doar temporar, de senzatia de goliciune pe care o simte fizic in corpul ei.
  Printr-o simpla regresie temporala, mergand in sensul opus acelor de ceasornic mana in mana cu regizorul, ea se regaseste la inceputurile bulimiei la varsta de 13 ani. A fost deprimata recurent incepand de atunci.
In scena urmatoare din viata familiei ei, locus nascendi al problemei ei de viata este explorata. Parintii lui Jill nu au aveau nici o bucurie in relatie lor maritala, existenta doar in baza fricii mamei  de lipsa securizarii materiale si de ideea de confort pentru copiii ei si de simtul loialitatii tatalui si de orgoliul sau de furnizor principal consistent. Exista presiune asupra lui Jill, ea fiind cea de-a cincea dintre copii, presiune catre a fi grasa si nedezvoltata social, pentru ca plecarea ei de acasa sa fie intarziata.
  Lucrurile devin evidente grupului si de asemeni si lui Jill in timp ce vorbeste in rolul membrilor familiei sale. Auxiliarii din grup preiau apoi rolurile astfel incat Jill traieste reprezentarea unei scene de acasa: tatal se plange mamei de cat de grea este munca pe care o face si cat efort depune si cat de putin e apreciat pentru asta. Mama este, in mod ironic,se simte usurata de faptul ca el bea atat de mult incat e din ce in ce mai putin inclinat catre violenta fizica . Jill sta intre ei pretinzand ca urmareste o telenovela la TV si mananca chipsuri.
  Cand se uita intr-o oglinda la ea insasi, realizeaza ca rudele ei sunt in afara scenei. Jill ramane in incapere ca un arbitru silentios – un copil in fata caruia niciunul dintre parinti nu vrea sa se certe – si o justificare tangibila  pentru continuarea mariajului. De asemenea realizeaza ca si ea a contribuit la aceasta situatie pentru ca nu paraseste camera, se preface a fi absorbita de telenovela, pentru a nu permite parintilor sa continue discutia singuri si ea sa se transforme in cearta. Acum Jill realizeaza ca le-a oferit parintilor un motiv pentru continuarea mariajului, dar cu excluderea oricarui scop in dreptul ei.
  Psihodrama continua cu Jill devenind implicata in certurile si discutiile normale cu parintii de care nu a avut parte cat a crescut, status nascendi al terapiei. Acum ea realizeaza ca a incercat sa reproduca in propriul sau mariaj viata de familie a mamei ei. Actiunea sfarseste cu o scena rectificatoare cu mama ei in timpul prezent.
  In ceea ce priveste cazul Jill putem vorbi de ceea ce Moreno numea „catharsis de integrare”.Ea a reusit sa realizeze cum propria viata lipsita de semnificatii o reflecta pe cea a parintilor ei, a putut apoi sa se uite cu compasiune la relatia parintilor ei, ca in final sa se poata conecta la propriul ei gol si la bulimie.

  Psihodrama ofera precum am vazut un spatiu securizant in care ne putem exprima toate tipurile de emotii, bucurii si tristeti; un individ poate plange, tipa, bate, sari, fugi, rade, experimenta noi roluri, sa se simta inteles si sustinut – sa incerce situatii familiale, situatii profesionale si situatii periculoase.
  Studiile si educatia ar trebui sa te pregateasca pentru viitor. Psihodrama ofera posibilitatea crearii conditiilor pentru testatea unor reactii de viitor acum. Pana la urma e adevarat ca suntem actorii propriei noastre vieti.   Psihodrama pune lumea interioara in afara precum afirma Holmes, jucand viata pe scena, intelegand si facand curatenie in trecut si pregatindu-ne pentru viitor, o repetitie pentru viata, asa cum o numea Schutzenberger.
  Am fost invatati cum sa actionam in rolurile vietii de catre parinti in timpul lor dar vremurile se schimba constant si astazi e nevoie de o invatare a unor noi roluri adaptate societatii si structurii individuale.


  Bibliografie:


  Holmes P., Karp M. And Tauvon B. K. (1998) The Handbook of Psychodrama, London.

  Holmes  P. and Karp M. (1991) Psychodrama: Inspiration and Technique, London.

  Holmes  P., Karp M. and Watson  M.  (1994) Psychodrama since Moreno, London.

  Karp  M. (1996) Introduction to Psychodrama, Forum Journal of the International Association of Group Psychotherapy  vol. 5.

  Kellermann  P. (1987) Outcome Research in Classical Psychodrama, Small Group Behaviours, Vol. 18.

  Kellermann  P. (1992) Focus on Psychodrama, London.

  Kipper  D. (1978) Trends in the Research of the Effectiveness of Psychodrama:
Retrospective and Prospective, Journal of Group Psychotherapy, Psychodrama and Sociometry, Vol. 31.

Kipper  D. (1989) Psychodrama Research and the Study of Small Groups, International Journal of Small Group Research, vol. 5.

 Moreno  J.L. (1985) The Autobiography of J.L. Moreno M.D., Moreno Archives, Harvard.

joi, 26 ianuarie 2012

Iisus, copie a zeului pagan Mithra?

Mithraismul a fost o misterioasa religie romana care a inflorit in secolul al II-lea si al III-lea AD. Se cunosc foarte putine informatii despre aceasta secta secreta, dar istoricii au putut determina ca implica venerarea zeului persan  Mithra in pesteri, o masa comuna si un ritual de initiere in sapte stadii ierarhizate in baza unei tematici astrologice.
Mithraismul este cunoscut aproape in totalitatea din studierea artefactelor si inscriptiilor din perioada respectiva. Exista foarte putine scrieri care pot fi considerate sursa si multe din cele ce au supravietuit sunt de fapt perspective ale celor aflati in afara cultului.
Statutul de religie misterioasa a fost mentinut prin lipsa scrierilor referitoare la mithraism, descifrarea iconografiei si a ritualurilor se facea numai catre cei ce urmau sa fie initiati. Adeptii nu au inregistrat nici un detaliu al religiei lor si cei din afara cultului stiau foarte putine despre acesta.
Originile mithraismului ca si cult roman nu sunt cunoscute pe deplin. Deriva in mod cert din Persia antica dar istoricii sunt divizati intre cei ce considera ca acest cult este o religie persana occidentalizata si cei ce o considera o religie occidentala cu adaugiri persane.
Perioada de timp in care cultul a inflorit este mai bine cunoscuta, multumita dovezilor arheologice. Cultul lui Mithra apare in secolul al II-lea cu sute de inscriptionari aparute dupa 136 AD. Apoi, odata cu convertirea lui Constantin in secolul IV, ecourile sale, ca si in cazul majoritatii religiilor greco-romane, se risipesc. Aparitia ei exploziva nu a putut fi explicata. Ipoteza cea mai plauzibila conform Enciclopediei Britanice, pare a fi aceea ca mithraismul roman a fost o creatie noua, gandita de un geniu religios care a trait in jurul anului 100 AD si care a dat vechilor ceremoniale persane o noua interpretare platonica care a transformat-o intr-o religie potrivita lumii romane a perioadei respective.
Descoperirile arheologice indica extinderea Mithraismului de-a lungul intregului Imperiu Roman din Roma pana in Turcia si Anglia. A fost concentrata indeosebi in Roma cu 35 de temple mithraice gasite si in portul Ostia, 15 temple. In total 400 de situri arheologice au fost descoperite cu referinte la cultul mithraic pe langa 1000 de inscriptii si 1150 de piese de sculptura.
In forma persana, Mithraismul a fost o religie a loialitatii, prieteniei si aliantei dintre oameni, in mod deosebit intre conducatori si functionari. Nu sunt cunoscute femei adepte ale cultului. Cultul a fost sprijinit de cativa conducatori precum Commodus(180-92), Septimius Severus(193-211) si Caracalla(211-17). In efortul de a reuni Imperiul Roman, Diocletian a ridicat un altar lui Mithra in Carnuntum( pe Dunare langa Viena) in 307, desemnandu-l drept zeu patron al Imperiului(fautori imperii sui).
Majoritatea adeptilor Mithraismului au fost soldati romani, mici functionari guvernamentali, sclavi si oameni eliberati din sclavie. A fost adoptata si de catre aristocratia pagana a secolului al IV-lea din Roma, ca parte a miscarii conservatoare care se opunea noului imperiu crestin fondat la Constantinopole.
Mithraismul se sustine frecvent ca ar fi fost un rival de temut al crestinismului timpuriu, insa informatia trebuie precizat ca apare deseori in carti populare scrise de non-specialisti. Sursele academice sustin ca dovezile arheologice nu suporta aceasta afirmatie.
Desi raspandit geografic, Mithraismul nu a avut un numar foarte mare de adepti. De precizat este ca nici crestinismul nu a avut un numar foarte mare de adepti in perioada timpurie. Cateva sute de temple ale Mithraismului au fost descoperite in Imperiul Roman, dar ele erau foarte mici. Dictionarul Oxford al Miturilor si Religiilos Clasice sustine ca, chiar daca toate aceste temple ar fi functionat in aceeasi perioada, ele ar fi putut gazdui numai 1% din populatia imperiului, ceea ce nu ar fi facut din cult decat un rival minor al crestinismului.
Desi rivalitatea nu se poate dovedi, exista certitudinea ca cele doua comunitati contemporane au avut influente una asupra celeilalte.
Multi dintre criticii Crestinismului au venit cu ideea ca religia crestina nu s-a bazat pe revelatie divina ci a fost imprumutata din surse pagane. Mithraismul fiind una dintre acele surse. Sunt Iisus si Mithra acelasi om precum ei sustin?
Pentru ca viata lui Iisus este redata in Biblie si suntem familiarizati cu ea, ramane sa vorbim despre viata lui Mithra. Informatiile sunt putine insa avem iconografie si sculpturi care redau momentele importante din viata acestui zeu.
În panteonul iranian antic, Mithra, corespondentul zeului indian Mitra, era zeul
contractelor şi al prieteniei, dar era venerat şi ca zeu al luminii şi al soarelui. Juca un rol important în ritualurile societăţilor masculine persane ulterior fiind preluat şi de soldaţii romani. Principiile etice întruchipate de el sunt justiţia, virtutea şi respectarea contractelor. Zeul asigură respectarea ordinii universului şi succesiunea anotimpurilor și a zilelor. E înfăţişat într-un car tras de armăsari albi, aşa că grecii l-au identificat cu zeul soarelui, Helios. Are şi o sabie de argint. Era şi unul dintre ajutoarele lui Ahura Mazda la judecata finală, unde vor fi judecate faptele omenirii.

Cea mai importantă faptă a lui Mithra a fost omorârea taurului primordial. El a îngenuncheat pe taur, l-a apucat de nări şi i-a dat capul pe spate . Cu mâna dreaptă a înfipt pumnalul în gâtul animalului. Actul simbolizează renaşterea vieţii, căci o nouă viaţă a apărut din sângele şi sperma taurului, scurse pe pământ. Este şi un simbol al îmblânzirii şi dominaţiei asupra lumii sălbatice, a
puterilor naturii, de către ordinea impusă de oameni.

Aducător al luminii şi salvator in Avesta, cartea sfantă a zoroastrismului, se spune că Ahura Mazda l-a creat şi l-a educat pe Mithra, asa că trebuie venerat ca
si cand ar fi chiar acest zeu. De la inceput  Mithra a fost zeu al luminii si al soarelui şi înfatisat fie ca soare,  fie înconjurat de raze de lumină. Ca zeu al soarelui este si datator de viata; intre 247 i.Hr.–226 d.Hr. el a fost transformat în salvator, descris ca un tanar cu boneta frigiana, cu tunica si mantie pictata cu semnele zodiacului. A intrat si în panteonul roman, ca salvator si mantuitor. Scopul adeptilor lui Mithra era mantuirea personala.

Sustinatorii ipotezei care afirma ca Mithra  si Iisus sunt una si aceeasi persoana sustin ca Mithra, zeu proslavit cu mult inaintea aparitiei crestinismului, a fost  nascut dintr-o fecioara, a cutreierat pamantul, a adunat 12 discipoli, a invatat oamenii utilizand parabole, a fost sacrificat pentru pacatele oamenilor si a inviat trei zile ma apoi. Se remarca din start similaritatile dintre viata lui Mithra si viata lui Iisus. Cei care sustin ideea “imprumutului” au urmatoarele argumente pe care le vom lua pe rand si discuta, luand in considerare textele, relicvele, picturile, sculpturile adeptilor cultului Mithraic.

1.    Mithra, ca si Iisus, a fost nascut dintr-o fecioara. Argumentul nu este acceptat ca fiind real de catre istorici. Multiple relicve prezinta nasterea lui Mithra si in toate acestea zeul se naste din stanca. Sunt multe aspecte ale Mithraismului asupra carora invatatii  nu reusesc sa se puna de acord, dar nasterea lui nu este unul din acele aspecte. Mithra e prezentat la nastere cu bustul iesind din stanca dura . In unele sculpturi cum e cea din Dura-Europos, flacari tasnesc  din pamant in jurul stancii din care Mithra apare. Cateva dintre relicvele care prezinta nasterea il infatiseaza pe Mithra tinand in mana un arc cu sageti intr-o pozitie de vanatoare.

2.    Mithra a avut 12 discipoli. In traditia hindusa Mithra a avut un insotitor pe nume Varuna, care era si el zeu. De fapt cele doua deitati apar impreuna atat de des incat numele lor apar deseori  prezentate drept unul singur. In traditia Mithraismului Roman, Mithra are doi insotitori care duc tortele, denumiti Cautes si Cautopatres. Cateva sculpturi ii prezinta pe cei doi insotitori ajutandu-l pe Mithra sa iasa din stanca la nastere. Totusi cei doi insotitori nu sunt oameni, ei sunt creaturi asemanatoare zeilor. Nicaieri nu sunt infatisati cei doisprezece discipoli. In multe dintre picturi, Mithra este prezentata stand intre stele. Intr-o sculptura apare cu doua randuri de cate sase persoane in fiecare parte a capului sau. Cineva ar putea presupune ca este vorba despre cei doispreze discipoli. De fapr, aceasta este o reprezentare clara a semnelor zodiacale cu Mithra in centru in locul soarelui. Zodiacul era o tema extrem de comuna in antichitate iar ca deitate solara, locul potrivit pentru Mithra este in centru.

3.    Mithra a propovaduit oamenilor prin parabole. Mithraismul roman a fost invaluit de mister si scrierile nu ne spun mai nimic despre aceasta religie. Tot ce stim despre acesta este desprins din picturi, sculpturi si statuete. Nici una dintre acestea nu face referire la parabolele prin care se sustine ca Mithra si-ar fi raspandit invatamintele. Scripturile antice ale Zoroastrismului, Avesta, nu contin nici ele vreo referire care sa sustina ipoteza. Ca zeu al aliantelor Mithra cerea de la supusii sai sa fie sinceri si sa isi tina promisiunile facute. Cerea oamenilor sa fie buni si etici, dar acest lucru nu era cerut intr-un mod metaforic sau propovaduit prin povesti cu talc.


4.    Mithra a luat parte la o ultima cina unde s-au imaprtit vin si paine. Acest argument este primul din lista verificabil intr-o oarecare masura. In cateva dintre camerele romane din subteran in care aveau parte ritualuri mithraice , exista o scena care prezinta ceea ce ar putea fi interpretat drept un ritual de initiere, O persoana legata (care pare a fi initiatul) bea dintr-o cupa in timp ce tine ceea ce ar parea a fi o bucata de paine. Initiatul este apoi injunghiat simbolic.  Putem sustine deci ca avem aici ceea ce ar putea fi caracterizat drept un ritual ce implica o ultima cupa si o ultima imbucatura. Paralela aceasta intre Cina cea de taina si ritualul mithraic pare a fi reala si argumentabila in concluzie.

5.    Mithra a fost sacrificat pentru pacatele oamenilor si dupa trei zile a inviat. Nici unul din textele sfinte nu descriu ca Mithra din Iran sau India a fost sacrificat si nici nu exista nici o descriere sau pictura, sculptura care sa faca vreo referire la moartea sa. Avesta nu contine nici o istorisire despre moartea lui Mithra si nici o sugestie nu se gaseste referitoare la sacrificarea acestuia pentru pacatele oamenilor. Acelasi lucru se poate afirma si despre Rig Veda unde Mithra nu este descris ca fiind mort sau murind. In Mithraismul roman tarziu, zeul este prezentat ucigand un taur. Totusi aceste portrete il infatiseaza pe Mithra ca fiind cel care face sacrificiul si nu drept cel care se sacrifica. Motivul taurului ucis este dezvoltat mult mai tarziu in mitul lui Mithra si post dateaza notiunea iudaica a sacrificarii unui animal pentru pacatele oamenilor cu multe secole. Nici o sculptura, pictura sau statueta asociata cu Mithraismul roman nu prezinta deitatea ca fiind ucisa sau inviind. Nefiind nici o referinta legata de mortea lui Mithra sau de renasterea lui, conceptul celor trei zile devine si el lipsit de validitate.In “ A ready defense” , Josh McDowell afirma “ Desi exista cateva surse care sugereaza ca Mithraismul include notiunea renasterii, toate sunt post-Crestinism. Cele dintai dateaza de la sfarsitul secolului al II-lea A.D.”

6.    Moartea si invierea in Mithraism. Precum deja am elaborat mai sus, exista relicve in templele mithraice din pesteri care prezinta un rit al initierii. Initiatil ingenuncheaza cu mainile legate, in timp ce un adept al cultului ridica o sabie deasupra capului sau. Mai tarziu, dupa ce initiatul bea din cupa, el este eliberat.  Aceasta se crede a fi o ceremonie care imita simbolic moartea si invierea initiatului. Un amanunt interesant este legarea mainilor. Multe din religiile pagane antice cereau sacrificarea unei fiinte umane zeului lor, acest lucru fiind ceva obisnuit in timpurile acelea. Pentru ca cei sacrificati incercau deseori sa fuga, mainile lor erau legate pentru a putea fi obligati sa ingenuncheze si sa poata fi prinsi usor. Actul in ritualui mithraic de initiere poate fi privit ca o reproducere a ritualului uman de sacrificare a unei fiinte umane. Deci tema mortii si a invierii, simbolizata de eliberarea initiatului dupa uciderea lui simbolica, este prezenta in mithraism. Ritualul totusi se folosea doar pentru noii adepti ai cultului si nu exista dovezi cum ca zeul religiei , Mithra, a trebuit sa indure o asemenea soarta.

7.    Mithra  a fost nascut dintr-o fecioara pe 25 Decembrie intr-o pestera si la nasterea sa au asistat pastori. Nu exista suport pentru ideea ca Mithra s-a nascut dintr-o fecioara insa este adevarat ca 25 decembrie era ziua de nastere a unui popular zeu roman cunoscut sub numele de Soarele Necucerit, cu care Constantin se identifica inainte convertirii la crestinism, asociat lui Mithra. Aici se pare ca crestinismul a suferit o influenta din partea mithraismului. Relicvele sustin o singura versiune a nasterii lui Mithra...dintr-o stanca si nu intr-o pestera. Exista texte care sustin ca pastori ar fi fost prezenti la nasterea lui Mithra si l-au ajutat  sa iasa din munte, dar textele romane care sustin aceasta dateaza dupa al II-lea secol A.D. si se poate presupune ca au fost influentate de scrierile din Noul Testament si nu invers.

8.    Mithra a fost considerat “ Calea, Adevarul si Lumina” precum si “Mantuitorul”, “Messiah”. Mithra  a fost cunoscut drept “zeu al soarelui” , “ucigasul de tauri” “hotul de vite” si singura denumire cu titlu comun este cea de Salvator insa in ceea ce il priveste pe Mithra, el era denumit Salvatorul initiatilor cultului sau. Totusi amandoua figurile erau vazut drept Mantuitori si cei ce le erau adepti cautau mantuirea pacatelor.

9.    Festivalul lui Mithra a ajuns mai tarziu cunoscut drept Paste. Mithra a avut mai multe zile dedicate sale, dar toate erau in Septembrie si Octombrie. Adeptii mithraismului celebrau se pare inceperea fiecarui sezon, in concluzie celebrau si inceperea primaverii dar acesta nu era principalul festival dedicat lui Mithra ci un festival dedicat primaverii.

10.    Ziua sfanta a lui Mithra era duminica, ziua Domnului, cu sute de ani inainte de aparitia lui Christos. Adeptii Mithraismului au dedicat aceasta zi zeului lor in realitate abia post- Crestinism, sustin artefactele.


Cartea “ Crestinism si lumea elena”  de asemenea puncteaza faptul ca “Acuzatiile conform carora crestinismul timpuriu este derivat din mithraism a fost respins cu un numar mare de  contra argumente. mithraismul nu avea un concept al mortii si invierii zeului  si nici un concept al invierii sub nici un chip de asemenea, cel putin nu in stadiul timpuriu. Mai mult, mithraismul la baza a fost un cult militar, in opozitie cu ideile crestinismului timpuriu care avea la baza toleranta si pacea .

Mithraismul roman a fost o religie tinuta in mare secret fara scripturi sau carti sfinte. Crestinismul este total accesibil si are texte sacre in baza carora se propovaduieste. Mithraismul roman accepta ca doar barbatii sa ia parte la ritualuri, Crestinismul accepta si femeile in sanul bisericii. Iisus a propovaduit suprematia dragoste si si-a invatat adeptii sa ii trateze pe ceilalti asa cum vor sa fie tratati ei insisi. A predicat despre virtutea compasiunii si despre intrajutorare. Mithraismul nu are invataminte asemanatoare. Exista niste paralele daca generalizam intre cultul Mithraic si Crestinism, insa de-a lungul timpului am intalnit multe religii cu teme si motive comune. Paralela dintre Iisus si Mithra in lumina argumentelor istorice este una imaginara.
In incercarea de cantari influenta mithraismului asupra crestinismului este important de retinut ca mithraismul a fost un cult invaluit in mister ale carui practici, credinte si imagistica nu au fost dezvaluite celor din afara cultului. Deci sansele ca adeptii crestinismului sa imprumute idei apartinand acestui cult  ar fi fost foarte mici. Mai ramane desigur posibilitatea convertirii catorva dintre adeptii cultului mithraic la crestinism si aducerea perceptelor cultului in sanul comunitatilor crestine, posibilitate ce nu poate fi dovedita ori infirmata.
 In ceea ce priveste ideile si practicile comune, indiferent de gradul lor de interactiune, acest lucru este comun multora din religiile antice. Masa comuna ritualica si tema sacrificiului pentru salvare de exemplu sunt comune nu numai mithraismului si crestinismului dar multor alte religii.


Bibliografie


1.    "Mithras" Price, Simon si Emily Kearns,  The Oxford Dictionary of Classical Myth and Religion (Oxford UP) 2003.
2.    „Christmas." Oxford Concise Dictionary of World Religions.
3.    Reinhold Merkelbach "Mithraism" Encyclopedia Britannica 2007.
4.    Beck, R. "Mithraism since Franz Cumont” 1984.
5.    Franz Cummont “Misteriile lui Mithra” 2007.
6.    Malcolm Bull “Teoria apocalipsei si sfarsiturile lumii” 1999.

marți, 15 februarie 2011

Phil Mollon - Inconstientul


“Inconstientul este, prin definitie, incognoscibil(...)Prin urmare, psihanalistul se afla in postura nefericita a celui care studiaza ceea ce nu poate fi cunoscut.”
 Sigmund Freud si-a dat seama ca actele ratate verbale sau scrise, rateurile memoriei, actiunile neadecvate si alte greseli pot fi nu erori aleatoare,ci demersuri cu intentie inconstienta.
 Psihanaliza este un demres de cooperare, desf. intre analist si pacient, cu scopul de a extinde domeniul constientului.
 Ideea de constient este similara cu aceea de atentie...sunte constienti de lucrurile cu care ne ocupam si nu suntem constienti de cele de care nu ne ocupam, lucruri de care am deveni constienti daca ne-am indrepta atentia catre ele.De alte lucruri evitam sa ne preocupam pt ca ele sunt perturbatoare sau dureroase-inconstient refulat.
 Exista numeroase modalitati prin care oamenii incearca sa ascunda de ei insisi adevaratele emotii=mecanisme de aparare(refularea, proiectia,rationalizarea,clivajul,defensele maniacale si altele).
 “Interpretarea viselor e calea regala spre o cunoastere a activitatilor inconstiente ale psihicului”
  Analiza viselor e cel mai important mijloc de a deschide calea spre inconstient.”Visele sunt fapte obiective. Ele nu raspund asteptarilor noastre si nu noi le-am inventat”
 Freud a ajuns la ipoteza ca visele reprezinta indeplinirea deghizata a unei dorinte, lucru foarte clar in visele copiilor. Ele sunt scurte, coerente si usor de inteles si continf de multe ori implinirea evidenta a unei dorinte. Oamenii care sufera privatiuni in raport cu nevoi fizice(infometati)viseaza satisfacerea acelei nevoi. Freud a concluzionat ca visele sunt un mijloc de continuarea a somnului, prin implinirea halucinatorie a unor dorinte care, altfel , ar fi perturbatoare. Visele devin mai obscure in situatiile in care ele privesc dorinte ce trezesc teama sau sunt asociate cu un conflict emotional iar pentru descoperirea semnificatia deghizata a unui vis e necesara explorarea asociatiilor si a gandurilor spontane ale visatorului.
 Daca dorintele ce se nasc in timpul somnului sunt de natura sa provoace anxietate, vinovatie sau rusine,atunci implinirea dorintei e deghizata.
 Se poate spune ca visele incearca sa se ocupe de animite zone ale vietii afective, zone perturbatoare, care includ conflicte- si care sunt partial inconstiente in starea de veghe. Bion sustine ca visele funct. ca o “bariera de contact” intre constient si inconstient- un hotar care exprima si ascunde inconstientul. Functia sa ar fi de a impiedica materialul din inconstient sa copleseasca psihismul constient. De aceea ideea de a interpreta visele poate trezi groaza de a fi impins la nebunie.
 Pe langa distorsiunile onirice datorate cenzurii si nevoii de deghizare, Freud a atras atentia asupra unei alte surse a “obscuritatii” viselor.Limbajul inconstientului funct. dif. de cel al constientului.Limbajul constientului e organizat in forma secventiala, relativ logica si gramaticala, urmand reguli lingvistice,in mare. Inconstientul exprimat in vis foloseste imagini vizuale ce pot combina semnificatii simultan, aceste intelesuri multiple sunr indicate prin fragmente ori se face aluzie la ele.Capacitatea de a conbina diferite elemente de semnificatie Freud a numit-o –condensare- ea apare astfel: 1. anumite elemente latente sunt pur si simplu inlaturate, 2. din multe complexe ale visului latent nu trece in visul manifest decat o frantura 3 elementele latente care au ceva in comun au fost asamblate pentru visul manifest,au fost contopite intr-o unitate.Forma cea mai simpla de condensare e aceea in care un personaj oniric e compus din trasaturi ale unor persoane diferite.
 Deplasare e o a doua trasatura a reprez. inconstiente, care are loc sub 2 forme: prin inlocuirea unui element cu altul,mai indepartat si prin mutarea accentului de pe un element important pe altul, lipsit de importanta.Lacan numea procesul “translatarea semnificatiilor”.
 Un alt proces al reprezentarii inconstiente e transformarea gandurilor in imagini vizuale si inlocuirea ideilor abstracte cu ceva mai concret.( ideea de adulter-vatamarea casatoriei- reprezentata printr-un picior rupt).
 Trasaturile inconstientului sunt mai mult decat cele ale simplului fapt de a nu fi constient.
 Caracteristici ale inconstientului care nu se regasesc la constient:
1.Impulsurile,ideile reciproc incompatibile pot exista fara sa para contradictorii.(iubirea si ura sunt exprimate simultan)
2.semnificatia poate fi deplasata de la o imagine la alta cu usurinta.
3.mai multe semnificatii diferite pot fi combinate intr-o imagine – condensare.
4.procesele inconstientului sunt atemporale.
5.inconstientul nu acorda atentie realitatii externe, ci repr. realitatea psihica.Visele sau halucinatiile sunt percepute drept reale.

“Chiar si in visele cel mai bine interpretate trebuie deseori sa lasam un loc in obscuritate, pentru ca la interpretare observam ca acolo se ridica un ghem de ganduri onirice care nu vrea sa se descalceasca, dar care nu funrnizeaza nimic in plus cunoasterii noastre despre continutul visului. Acesta este ombilicul visului, locul in care el se inradacineaza in necunoscut.”

 Modul de gandire inconstient in starile psihotice:

Silvano Arieti  ”Interpretarea schizofreniei” a examinta gandirea psihotica si cea onorica si a ajuns la concluzia ca :” Inconstientul si mintea persoanei schizofrenice percep doua sau mai multe obiecte drept identice daca ele au anumite caracteristici asociate care sunt identice.” [ Bill e cetatean britanic , prim-ministrul e cetatean britanic, Bill e prim-ministrul]. PP lui Arieti care arata ca logica inconstienta si cea schizofrenica se bazeaza pe existenta atributelor identice poate fi folosit pt a descrie formarea simbolurilor onirice frecvent intalnite.
 Pentru pacientul schizofrenic modul de cognitie specific procesuli primar poate contamina  capacitatea de prelucrare logica specifica procesului secundar, drept rezultat, sunt fol. aparente metafore, dar al caror caracter abstract se pierde.
 Perturbarea rationarii normale poate fi pusa in evidenta  de asemenea, prin testul Rorschach al petelor de cerneala, in cadrul caruia subiectului i se arata o serie de planse cu pete de cerneala colorate,cerandu-i-se sa spuna ce percepe si sa-si prezinte motivele pt acele perceptii.
 Pierderea capacitatii de lucru cu metafore abstracte in psihoza, seamana cu situatii in care actorii dintr-o piesa de teatru ar da buzna pe scena si ar incepe sa ucida sau sa violeze oamenii din public.
Unii pacienti schizofrenici intampina dificultati in a fi adormiti de-a binelea sau a fi complet treji. Desfasurarile psihice corespunzatoare visului nu sunt restrictionate cum trebuie intre granitele somnului. Modurile inconstiente de cognitie au invadat constientul. Pe de alta parte , e de subliniat faptul ca ultilizarea exclusiva a limbajului logic si rational ar putea fi plicticoasa si anormala. De patrunderea limitata a modului de gandire inconstient in viata  depinde coloratyra afectiva a limbajului.artei,culturii. Unii indivizi inzestrati intuitiv sau artistic poseda un acces neobsn la modalitatile cognitive in mod normal inconstiente sau de proces primar. Limitat si controlat, procesul primar e o sursa de creativitate, lasat liber el poate coplesi si distruge capacitatea de gandire rationala.
 Visele par a fi si comunicari din partea inconstientului. Ele pot dezvalui o inteligenta uimitoare si o ingeniozitate creativa ducand la reflectie asupra semnificatiei lor si pot determina persoana sa cugete la aspecte ale vietii sale care poate erau neglijate in preocuparile constiente. In plus aceasta functie pare sa se amplifice cand persoana este in terapie. Uneori ele pot fi vise de avertizare.
 Uneori visele reprezinta situatii inspaimantatoare, cunoscute inconstient dar ignorate sau negate constient.(Jung- Visele unei tinere ce indica o boala organica fatala).
 Daca Freud a studiat primul sistematic inconstientul dinamic, Storolow si Atwood au descris alte doua forme. Una e inconstientul prereflectiv,care consta din modele recurente sau principii organizatoare prin intermediul carora persoana isi percepe relatiile cu altii.(cazul pacientei care ii suspecta pe toti din jurul ei ca vor sa o controleze si incerca a-i controla ea pe ceilalti ,aceasta fiind singura alternativa ramasa.Mama pacientei ii stabilise viata dinainte de a se naste) Ideea inconstientului prereflectiv e asemanatoare cu conceptul freudian de transfer cf caruia o persoana va repeta spontan niste modele de relatie bazate pe relatiile din copilarie cu parintii.Transferul e o forma de amintire procedurala sau implicita.Nu consta in amintirea unor faote ci e o asteptare a ceea ce se va intampla in relatii, pe baza modelelor recurente ale primelor relatii din copilarie.
 Atwood si Storolow sustin ca amintirilor vatamatoare din copilarie nu li se permite accesul in constient pt ca ele nu primesc validare din partea persoanelor importante din mediul copilului si in consecinta nu pot fi recunoscute si gandite. Ei numesc aceasta Inconstientul Nevalidat.
 Cele trei forme de inconstient in practica se suprapun.

 Inconstientul neuropsihic

 Emisfera dreapta a creierului cu specializarea in perceptia vizuala, imagerie si afectivitate repr. baza inconstientului.
 Emisfera stanga specializata in procesare logica, lingvistica si secventiala e baza psihismului constient.
 In primii doi ani de viata emisfera dreapta e dominanta si e puetrnica, a.i. sa poata citi expresiile de pe chipul mamei.Ulterior , emisfera stanga devine dominanta. Blocarea comunicarii intre cele doua emisfere poate cauza refularea..informatiile emotionale nu sunt procesate si transpuse in limbaj verbal.
 Terapia psihanalitica presupune mutarea accentului functional  asupra emisferei drepte pe parcursul sedintei la pacient si la analist.
 Terapia cognitiva e o activitate a emisferei stangi pe cand psihanaliza foloseste fundamental receptivitatea emisferei drepte.

 Organizarea ierarhica a constiintei sau constiinte multiple?

 Teoria refularii presupune o organizare ierarhica a constiintei si o metafora  a profunzimii.Pentru pacientii care prezinta disociere sau clivaj marcat (cazul anna o.)si nu refulare, e nevoie de un model non-ierarhic.
 Disocierea e o perturbare puternica  a proceselor psihice in mod normal integrative, a.i. ceea ce se cunoaste si se simte intr-o stare psihica nu e perceput intr-o alta. Un anumit grad de disociere e intalnit la cei care au suferit traume complesitoare. Ea e pp trasatura a tulburarii borderline. Rar disocierea poate fi dusa la extrem a.i. persoana poate sa isi perceapa psihismul impartit in mai multe constiinte sau stari de personalitate alternative. Constientul nu se diferentiaza de inconstient, ci diferitele constiinte intre ele.
 Conceptele “refulare” si “disociere” sunt esentiale in intelegerea dinamicii psihice.

 Inconstientul infinit

 Psihanalistul Ignacio Matte Blanco si-a folosit cunostintele de matematica si filosofie in problema intelegerii inconstientului. El avanseaza umatoarea ipoteza : Inconstientul umreaza o anumita logica desi f ciudata daca e privita din perspectiva logicii aristotelice a constientului. Inconstientul adopta un pp al simetriei.Astfel se sexplica lipsa contradictiei, negatiei, atemporalitatea,reprezentarea intregului prin partea, dezorganizarea gandirii, condensarea,deplasarea. Un alt aspect e ca atunci cand obiectele si fenomenele sunt incadrate intr-un set, inconstientul trateaza toate elementele setului drept echivalente intre ele.In consecinta, inconstientul are de a face cu seturi infinite. Gandirea pur rationala si logica e predominant asimetrica pe cand limbajul viselor contine ceva mai multa simetrie.
 Mecanismele de aparare depind si de simetrie si de asimetrie. Deplasarea presupune ca doua obiecte sa fie tratate la fel dar intre ele sa existe totusi o diferentiere.
 Gandirea asimetica vede diferente si individualitate pretutindeni, simetria nu vede nici o diferenta.La cel mai profund nivel al inconstientului predomina simetrie pura, iar in simetria pura e Dumnezeu.

luni, 24 ianuarie 2011

Michael Palmer – Freud si Jung despre religie ** Jung

 Carl Gustav Jung

 Date biografice: nascut 26.07.1875, Keswil, Elvetia.Tatal vicar. Gimnaziul si facultatea de medicina la Basel. Devine asistentul lui E. Bleuler, la Spitalul de boli mintale din Zurich, studiaza psihopatologia cu Pierre Janet.Se casatoreste cu fiica unui bogat industrias in 1903. In 1906 odata cu cartea sa Uber die Psychologie der Dementia praecox, este invitata de Freud la Viena.In 1909 amandoi calatoresc in USA pentru a primi titluri onorifice, iar in 1910 Jung devine primul presedinte al Asociatiei Psihanalitice Internationale.Odata cu publicarea cartii “Psihologia inconstientului” Jung intra in conflict cu Freud pe tema sexualitatii si a complexului oedipian,cei doi avand pareri divergente.Tipuri psihologice aparuta in 1912 e pp sa contributie la psihologia spiritului inconstient si in aceasta el face distinctia intre cele doua atitudini fata de viata introvertita si extrovertita.Cercetarile sale asupra inconstientului l-au condus la o analiza ampla a altor activitati a inconstientului ca “inconstientul colectiv”, “arhetipurile”, “procesul de individuatie”, impreuna cu fenomenele lor asociate: mitologie, gnoza, cabala si alchimie.

 Familia: Atmosfera din familie era una academica si religioasa, tatal sau era vicar ca si unchii sai, iar bunciul sau fusese un nume mare in cadrul spitalului din Basel.Atmosfera religioasa explica cele trei experiente avute de Jung la 4 resp 12 ani.(visul cu tronul, visul cu Dumnezeu deasupra bisericii si spaima trasa la vederea unui iezuit.), experiente carora Jung le-a dat doua interpretari : prima – invataturile traditionale ale religiei nu mai ofereau sprijin si insusi Dumnezeu le privea ca pe niste deseuri si a doua- ca iluminarea vine in urma ascultarii voineti lui Dumnezeu, indiferent cat de infricosatoare sau de incomprehensibila este porunca data.

 Disputa cu Freud: Jung a fost privit de Freud drept cel mai important discipol al sau.In ceea ce il priveste pe Jung, acesta a gasit in relatia cu Freud ceea ce ii lipsea in relatia cu propriul tata si acest lucru este redat in corespondenta de dupa prima lor intalnire in care JUng spunea ca isi doreste ca prietenia lor sa fie nu “una intre egali.ci ca aceea dintre tata si fiu”.Jung a ajuns sa cunoasca foarte curand un fapt care avea sa rupa prietenia lor si anume  ca erau anumite domenii in care Freud nu admitea opozitie, domenii in care Freud ar fi facut uz de influenta sa pentru a stavili critica. Aceste domenii erau sexualitatea si religia.Jung spune “Nu incape indoiala asupra faptului ca Freud era implicat emotional in cel mai inalt grad in teoria sa sexuala. Cand vorbea de aceasta, tonul sau devenea agasant, aproape anxios si toate semnele atitudinii sale critice si sceptice dispareau. O expresie stranie de framantare profunda aparea pe fata sa, din cauza careia eram intr-un deficit de intelegere. Aveam puternica intuitie ca pentru dansul sexualitatea era un fel de numinosum.” Jung nu admitea refularea sexuala ca raspunsul pentru toate problemele si considera ca nu prezenta religiei este simptom de nevroza ci absenta ei, iar  aceste constatari si expunerea lor in lucrarile sale fac ca relatia dintre cei doi sa se rupa .

 Structura psihicului: In conceptie freudiana, nevrozele nu sunt exclusiv expresii ale tulburarii libidoului,ci reprezinta si o manifestare a activitatii sexuale infantile a fiecarei persoane.,forma particulara luata de o boala legata de stadiul special la care a regresat libidoul. Astfel nevroticul e strans legat de trecutul sau din copilarie.Desi inca aflat in relatii cordiale cu Freud, Jung exprima rezerve privind teroria freudiana a nevrozelor si rolul atribuit instinctului sexual.”mi se pare ca desi geneza isteriei este predominant sexuala, ea nu este exclusiv sexuala.” Distantandu-se tot mai mult de teoria freudiana, Jung modifica radical si definitia inconstientului, vorbind despre inconstientul colectiv, un strat mult mai adanc decat inconstientul personal,in care se gasesc imaginile primordiale si universale comune intregii umanitati.
 Imaginile primordiale si inconstientul colectiv: In cadrul studiului facut de Jung pe tema cazului Miss Miller si a  fantazarilor schizoide ale tinerei femei americane, Jung foloseste metoda amplificarii, o metoda care cere analistului sa adune cat mai multa informarie cu putinta referitiare la visul sau imaginea folosita de pacient. Aceste informatii pot fi scoase nu numai din biografia persoanei respective, ci si din texte istorice, antropologice,surse literare.descoperiri arheologice,s.a.Pentru Jung, visul e o functie psihica absolut normala si constructiva in care repetarea de reminescente infantile infantile merge in paralel si reflecta un mod de gandire in intregime arhaic. Baza visului vine dintr-un strat extrem de vechi al spiritului uman, ingropat in Psyche.In lumina acestei teorii visele lui Miss Miller sunt interpretate mai putin ca masti ale trecutului libidinal nevrotic si mai degraba ca reversiuni ale unor motive si idei primitive.
  Concepte :
 *Psyche – e compus din 3 niveluri: constiinta, inconstientul personal si inconstientul colectiv.. Constiinta e partea spiritului direct accesibila individului ce contine atitudini prin care acesta se adapteaza la lume exterioara. Sub ea este inconstientul personal , care este unic pentru fiecare individ si e dobandit pe parcursul vietii sale..Aici salasluiesc “amintiri pierdute, idei penibile refulate(adica uitate in mod premeditat),perceptii subliminale, prin care intelegem perceptii senzoriale care nu sunt destul de puternice ca sa atinga constiinta si in sfarsit, continuturi care inca nu sunt coapte pentru constiinta”. Inconstientul colectiv e cel mai adanc si mai extins strat al Psychesi e comupus din imagini primordiale comune intregii umanitati. El reprezinta fundamentul impersonal si transpersonal al Psyche.Teoria lui Jung nu este aceeasi cu cea a lui Lamarck care sustinea mostenirea caracterelor dobandite, prin aceea ca Jung sustine ca arhetipurile nu sunt idei mostenite ci un mod mostenit al psihicului de a functiona. Arhetipul este astfel un “pattern de comportament”. Teoria inconstientului colectiv este “inatacabila pe plan biologic”(A. Stevens)
 *Libido – Concluzionand ca o interpretare exclusiv sexuala nu ar putea explica in mod adecavt fenomenul schizofreniei, Jung propune o redefinire a conceptului de libido reducand componenta sexuala si inlocuind-o cu o notiune mai generala : libido- energie psihica.[Jung ataca si notiunea freudiana de sexualitate infantila in baza faptului ca sexualitatea se manifesta intre primul si al IV-lea an de viata al copilului(nu poti explica nevrozele copiilor prin prisma unei traume sexuale intr-o perioada general caracterizata de absenta oricarei functii sexuale”.Experienta clinica asupra cazurilor de schizofrenie si epilepsie confirma existenta stadiului presexual.] Libidoul este o necesitate conceptuala pentru explicarea unor fenomene psihice”libidoul cu care operam nu este numai nonconcret sau necunoscut, ci un X absolut, o pura ipoteza,un model sau, dimpotriva, si care nu e conceptibil in mod mai concret decat energia cunoscuta in lumea fizica.”Libidoul opereaza cf anumitor principii ca de ex : * principiul contrariilor- miscarea libidoului implica o oscilatie dinamica permanenta intre doi poli opusi.*principiul echivalentei “pentru o anumita cantitate de energie data cheltuita sau consumata in determinarea unei anumite stari, o cantitate egala din aceeasi forma sau din alta forma de energie va aparea altundeva.”Jung numeste progresie miscarea libidoului inainte, care satisface trebuintele constientului si regresiune miscarea inapoi , care satisface trebuintele inconstientului. Regresiunea energiei psihice reactiveaza continuturi ale inconstientului si reveleaza posibilitatile de reinnoire si regenerare ce zac in ele. Regresiunea e astfel nu un pas retrograd(degenerant), ci un pas necesar in dezvoltarea personalitatii umane.In lumina acestor fapte, nevroza este deci o disociere a Psyche, un clivaj interior intre constient si inconstient, in care pacientul se afla in razboi cu sine insusi,terapia urmarind sa rezolve aceasta dizarmonie,prin confruntarea continuturilor constiintei cu acelea ale inconstientului, spre  a provoca o interactiune intre ele pt realizarea echilibrului.

  Deosebiri intre conceptiile lui Jung si Freud despre religie:
1. Jung respinge definitia data de Freud religiei ca nevroza sexuala...chiar daca religia ar fi o nevroza aceasta nu e neaparat sa fie una sexuala., el considerand ca acest concept cum ca toate nevrozele sunt sexuale este o greseala.
2. Jung respinge explicatia data de Freud mecanismului nevrozei religioase(refularea impuslurilor sexuale infantile)
3. Jung neaga explicarea exclusiv negativa de catre Freud a religiei ca nevroza.Jung sustine ca nevroa are atribute pozitive- poate avea un rol pozitiv in dezvoltarea psihica prin deblocare.
4. Jung neaga explicarea exclusiv retrospectiva de catre Freud a religiei ca nevroza.A respinge religia pentru ca este infantila inseamna a ignora prezentul si caracterul ei prospectiv si a nu reusi sa intetelegi ca poate fi o incercare de integrare a aspectelor constiente si inconstiente ale Psyche in conditiile schimbatoare ale vietii,incercare de echilibrare
 Dumnezeu ca arhetip al inconstientului colectiv( Arhetipurile sunt elemente constitutive ale spiritului inconstient,esentialemente arhaice)
  Arhetipuri:
*Persona – exemplu de personalitate simulata (masca) in care influenta decisiva o are expectatia sociala. Persona este si o “extrem de bogata sursa de nevroze”, atunci cand personalitatea artificiala domina celelalte caracteristici, mai tipice si le suprima.Omul de vine prea inflexibil ori prea maleabil, suferind e grandoare sau de deliruri de insignifianta.
*Umbra – partea individului pe care acesta nu vrea sa o dea in vileag ce consta din parti intunecate, beadaptate sau refulate. Umbra este refulata, lucru care poate duce la dezechilibru si la crearea unei personalitati nevrotice,unilaterale. Forme:soacra,femeie divortata,duhul rau,titanii,mr. Hyde,etc
*Anima si animus – latura contrasexuala a Psyche. Anima este latura feminina a barbatului si Animus e latura masculina a femeii. La barbat Anima e mai intai indentificata in mama , apoi proiectata asupra asupra altor femei care trazesc barbatului sentimente pozitive sau negative.Forme: Eva, Andromeda,Elena din Troia/Vrajitorul,Eroul,Dyonisos.
*Sinele este “telul vietii noastre, el fiind cea mai completa expresie a acelei combinatii fatidice pe care o numim individualitate.”, asadar un arhetip al integrarii psihice.Sinele se manifesta in vise,imagini si viziuni de tipuri variate. Forme: figuri umane sau animale puternice(rege,regina,leu,urs), in entitati suprapersonale(soare,zeu,natura)in personalitati religioase(Buddha,Iisus),simboluri vegetale(lotus,trandafir), obiecte neanimate(bijuterie.potir),figuri geometrice(cerc,patrat) si ca mandale(cuv. sanscrit = cerc magic).
Componente ale notiunii de arhetip:
1.Arhetipul este o manifestare a celui mai profund nivel al spiritului inconstient, inconstientul colectiv.
2.E necesara o diferentiere clara a formei de continutul unui arhetip. Forma e o dispozitie a priori a inconstientului de a construi imagini uniforme, Continutul arhetipului este modalitatea de realizare a formei,reprezentarea concreta a acesteia.
3.Forma e incognoscibila,independenta de experienta si nedobandita.
4.Continuturile arhetipului sunt cunoscute, fiind compuse din elemente extrase din achizitii personale si experientele sociale ale fiecarui individ.
5.Desi forma e necunoscuta aceasta are anumite efecte care fac posibila reprezentarea ei, anume continuturile. De ex. forma arhetipala a Umbrei se manifesta in reactiile fiecaruia fata de capacitatea sa de a pacatui.
6. Un arhetip e dinamic si dualist, opereaza dupa legea contrariilor. El contine posibilitatea dezechilibrului psihic.
7.Un arhetip poseda si o dimensiune teleologica si prospectiva,care e telul echilibrului psihic intre elementele sale disparate. Acest tel este el insusi arhetipal.

 Dumnezeu ca forma arhetipala: Jung considera ca Dumnezeu este un arhetip.Dumnezeu ca forma arhetipala implica ideea ca Dumnezeu e o componenta structurala a Psyche, o “dispozitie care incepe sa functioneze la un moment dat in dezvoltarea spiritului uman si care oranduieste materialul  constiintei in tipare diferite”. Asta inseamna ca ideea de Dumnezeu isi are originea intr-un mod de perceptie inerent si preexistent.. Dispozitia religioasa functioneaza astfel ca o activitate interna a Psyche,generand o energie aparte, emisa de incostientul colectiv si care se manifesta in variatele fenomene ce tin de religie.
“Stim ca imaginea lui Dumnezeu joaca un rol important in psihologie, dar nu putem dovedi existenta existenta fizica a lui Dumnezeu. Ca om de stiinta responsabil nu propovaduiesc convingeri personale, subiective,pe care nu le pot dovedi...Pentru mine , insa, din pct de vedere personal, problema daca Dumnezeu exista sau nu exista este zadarnica.. Sunt suficient de convins de efectele pe care omul le-a atribuit intotdeauna fiintei divine. Daca ar trebui sa exprim o credinta dincolo de acestea sau sa asertez existenta lui Dumnezeu, ar fi nu numai superfluu si ineficient, ci s-ar vadi ca opinia mea nu se bazeaza pe fapte. Cand oamenii spun ca ei cred in existenta lui Dumnezeu, aceasta nu m-a impreisonat niciodata catusi de putin. Fie cunosc un lucru si nu am nevoie sa crd in el, fie cred in el pentru ca nu sunt sigur ca-l cunosc. Dunt cu totul satisfacut de faptul ca cunosc trairi pe care nu le pot evita numindu-le numinoase sau divine”
 Dumnezeu ca si continut arhetipal: e o manifestare concreta a unei dispozitii umane a priori , incogniscibila si poate adopta un mod de expresie. Simbolul e forma particulara de expresie ceruta de Dumnezeu continut pentru a reprezenta pe Dumnezeu forma. Limbajul simbolic devine limbajul religiei.
 Despre simbol :
1. simbolul nu este “Semn”. Semnul desemneaza ceva  cunoscut, pe cand simbolul e “cea mai bun formulare posibila pentru un lucru relativ necunoscut.”
2. un simbol e un lucru viu, atata timp cat e saturat de semnificatie..
3. daca ceva devine sau nu simbol,asta depinde de atitudinea celor ce il iau in considerare,...nimic nu va deveni simbolic daca nu e printr-o atitudine simbolica.
   Trairea religioasa: are caracter dublu- receptarea a ceva ce este dat si –efect perceptibil al unor cauze imperceptibile.Jung defineste religia nu prin crezuri si ritualuri, ci prin trairile religioase originare. Religia este asadar” o atitudine deosebita a spiritului uman”. “Religia este asa cum spune cuvantul latin religare,faptuld e  a lua in considerare cu grija si in mod scrupulos, ceea ce Rudolph Otto a numit pe buna dreptate numinosum, adica un fapt sau efect dinamic care nu isi are cauza intr-un act de vointa arbitrar. Dimpotriva, acesta capteaza si controleaza subiectul uman, care intordeauna e mai degraba victima decat creatorul sau. Numinosum, oricare i-ar fi cauza , e o traire a subiectului independenta de vointa sa. In orice caz invatamantul religios precum si consensus gentium, intotdeauna si pretutindeni sustin ca acesta se datoreaza unei cauze exterioare individului. Numinosum este fie calitatea unui obiect vizibil, fie prezenta unei fiinte invizibile care determina modificarea particulata a constiintei.”
Continuturile simbolice ale ideii de Dumnezeu  sunt imagini in care a fost canalizata o cantitate specifica de energie psihica. Aceste imagini sunt expresia libidoului si manifestarea sa, iar intensitatea efectului lor deriva direct din miscarea energetica a Psyche.
 Concluzie: Trairea religioasa e o traire numinoasa, iar trairea numinoasa presupune anumite procese psihice necesare.(ca procesul generic pt Psyche rezultat din inconstientul colectiv).Prin imagini simbolice ale religiei individul primeste si da expresie revelatiei privind “Dumnezeul din noi”. E o traire imediata cu un caracter absolut convingator, garantata de propria-i intensitate dinamica si de valoarea absoulta care ii este atribuita.

 Individuatia : numit de Jung drept “conceptul central al psihologiei mele”, constituie elementul pe care se fundamenteaza argumetarea lui Jung cf careia religia este necesara pentru dezvoltarea psihica a omului.
  Procesul de individuatie: etse definit ca fiind procesul prin care individul integreaza parti constiente si inconstiente ale personalitatii.
  Individuatia inseamna “a deveni un in-divid si in masura in care individualitatea imbratiseaza interioritatea noastra, ultima si incomparabila unicitate, ea implica de asemenea a deveni propriul Sine.” Astfel individuatia poate fi tradusa prin autorealizare sau devenire intru Sineitate.Individuatia se refera la realizarea echilibrului psihic ,are in vedere uniunea contrariilor. Aceasta presupune asmiliarea si integrarea in constiinta a diferitelor parti inconstiente ale Psyche...ceea ce presupune o sensibilitate si receptivitate crescute in ceea ce priveste acele aspecte care au fost neglijate si au ramas nedezvoltate. Individuatia e un proces dificil,dureros si uneori periculos.E nevoie de mult curaj pentru a da in vileag cele mai intime parti ale individului.In linii mari, procesul de individuatie cuprinde doua faze majore: una se intinde in prima jumatate a vietii(pana la varsta adulta a tineretii) iar a doua dupa prima jumatate a vietii.
  Prima jumatate a vietii e caracterizata de adaptarea Psyche la cerintele mediului, expansiunea experientei, de stabilirea de relatii personale si de dezvoltarea unei Persona adecvate.
  A doua jumatate a vietii – lumea exterioara isi pierde valoarea, cerintele lumii interioare devin stringente.
Prima parte inregistreaza separarea treptata a Eu-lui de Sine iar a doua reunirea treptata a celor doua.

  Critica :
Caracterul evaziv al gamdirii lui Jung reflecta caracterul evaziv al Psyche, a.i. ambiguitatea devine componenta necesara a argumentarii sale. [ “cu Jung iti pierzi lesne rabdarea” A. Storr]
Tehnica amplificarii – il face pasibil de elitism. Analistul trebuie sa fie constient de relevanta paralelor mitologice,religioase,literare si artistice.
Afirmand ca imaginile paralele rezulta dintr-o dispozitie umana arhetipala, Jung a depreciat posibilitatea ca aceleasi efecte sa poata fi explicate printr-o cauza diferita.
Jung e pasibil de acuzatia de “psihologism” in baza faptului ca el il reduce pe Dumnezeu la nimic altceva decat o traire subiectiva, la paritate cu orice alta traire pe care am putea-o avea si pentru care am putea cere tratament si care e garantata ca (de ex) credinta in ozn-uri.

vineri, 21 ianuarie 2011

Michael Palmer – Freud si Jung despre religie * Freud


 “Daca atacul lui Freud la adresa religiei este de-a dreptul faimos, apararea acesteia de catre Jung nu este nici ea mai putin faimoasa. Ei raman, cel putin in acest domeniu, cei doi mari protagonisti.”
 Cartea nu se vrea a fi un studio comparativ a doua psihologii diferite de religie insa  propune pe alocuri comparatii, de altfel inevitabile, intre Freud si Jung.
 Poate aceasta carte nu se califica drept literatura (umila si poate gresita mea parere e ca drept literatura ar trebui sa se califice doar textele al caror autor prezinta har literar) insa ea este un studiu care cuprinde si surprinde date biografice despre Freud si Jung, informatii in legatura cu “mostenirea” religioasa a celor doi, principalele carti scrise oe tema religiei si nu in ultimul rand criticile avizate la adresa acestora si poate ceea ce imi pare de departe a fi foarte important, Palmer face acest lucru cu impartialitate.
 

  Sigmund Freud

Date biografice – nascut 6.05.1856, Freiburg(Moravia),cel mai mare dintre copii lui Jacob Freud,negustor de lana, si Amalia, descendenti din evreimea galitiana.Intre 1860 si 1938 a trait la Viena,refugiindu-se dupa 1938 in Anglia. Mort 23.09.1939. A studiat medicina si a lucrat alaturi de Ernst Brucke,filosof vienez, in cercetarea anatomiei sistemului nervos, iar dupa logodna cu Martha Bernays a intrat in practica medicala,fiind numit lector in neuropatologie. Dupa studiile pe care le-a facut cu un vestit neurolog Charcot, Freud se instaleaza in practica privata cu titlul de consultant in boli nervoase. “Studii asupra isteriei” apare in 1895 ca urmare a colaborarii cu fiziologul Joseph Breuer, o carte centrata pe descoperirea semnificativa si probata de Freud a lui Breuer, cf. careia “Istericii sufera indeosebi de reminiscente”, fiind observata disparitia simptomelor in cadrul evocarii momentelor in care aparusera simptomele respective, sub hipnoza, in cazul pacientilor suferinzi de isterie( cazul Anna O.). Teoria si metoda expuse in “Studii asupra isteriei” vor fi schimbate de Freud (rolul sexualitatii in isterie creste).
 Palmer imparte restul vietii lui Freud in 3 etape:
1 autoanaliza 1895 – 1899
2 dezvoltarea sist. de psihologie bazat pe autoanaliza -1914 , 2 carti : “Interpretarea Viselor”1900 si “Trei studii privind teoria sexualitatii”1905.
3 Revizuirea pp teorii in leg. cu fenomenele culturale, indeosebi religia 1914 - 1939

Formatia religioasa  – “El a crescut lipsit de orice credinta in Dumnezeu sau Imortalitate. Trebuintele emotionale care de obicei se manifesta in adolescenta si-au gasit expresia mai intai in cugetari filosofice mai degraba vagi, iar curand dupa aceea intr-o aderare serioasa la principiile stiintei.”(Ernst Jones vb despre Viata si Opera lui Freud). Freud insusi declara “...am fost intotdeauna necredincios, am fost educat fara religie, dar nu fara respect pentru asa numitele exigente <<etice>>ale civilizatiei umane”.
 Formatia stiintifica – Freud a fost vazut drept un determinist rigid (pp cauzalitatii – orice eveniment are o cauza)
-          prima instruire stiintifica  a fost facuta intre materialisti.Peter Gay sustine “Ei nu au facut din el un ateu, nu i-au trezit ostilitatea fata de religie dar au pus cele mai bune temelii posibile si pentru una si pentru alta.”
-          Religia – reintoarcere la camera copiilor
-          Religia – nevroza
  Personalitatea lui Freud –  Palmer demonstreaza logic - faptul ca Freud era nevrotic nu ar trebui sa faca teoria sa cu privire la nevroza credinciosilor imposibila. (nimic din personalitatea sa nu ar trebui sa ne faca sa respingem teoriile sale).
  Religia ca nevroza :refulare si complexul Oedip -
 -primul eseu major in psihologia religiei- “Acte obsesionale si practici religioase”- tema pp- religia functioneaza ca o nevroza obsesionala universala. Freud ajunge la aceasta concluzie observand asemanarile intre actiunile obsesive ale pacientilor cu afectiuni nervoase si “ritualurile prin care credinciosii dau expresie pietatii lor”.( nevroticul obsesional si inchinatorul religios petrec ore in fiecare zi executand ritualuri, in fiecare caz nerealizarea ritualurilor provoaca sentimente de vinovatie). El vine si cu ipoteza cf careia, ca si nevroza obsesionala, religia se formeaza prin suprimarea sau renuntarea la anumite impulsuri instinctuale,ca de ex cel sexual. Astfel religia devine expresia instinctelor pe crea le-a suprimat.
  “Psihanaliza ne-a familiarizat cu legatura intima intre complexul patern si credinta in Dumnezeu ; ea ne-a arata ca un Dumnezeu personal nu este nimic altceva decat un tata sus-pus, iar viata de fiecare zi ne aduce dovezi despre modul in care tinerii isi pierd credintele religioase de indata ce autoritatea tatalui lor se prabuseste.Recunoasem in felul acesta ca radacinile trebuintei de religie se gasesc in complexul parental.”
 Carti de referinta in acest sens : Totem si tabu (1913), Viitorul unei Iluzii(1927), Angoasa in civilizatie(1930), Moise si monoteismul(1939).
  Totem si tabu – contine 4 eseuri –
“Teama de incenst” – pleaca de la descoperirea ca la popoarele primitive relatiile sexuale sunt supuse unor restrictii severe si incestul este un tabu mai strict decat in cadrul comunitatilor civilizate, ceea ce a dus la “exogamie”,care cere ca partenerul sexual sa fie cautat in afara tribului. Interdictia este legata ,spune Freud, de totemism.
Totem – de regula un animal (planta sau fenomen natural) considerat de clan a fi spirit pazitor si oracol, membrii avand obligatia sacra de a nu ucide, distruge sau manca totemul. El este socotit drept stramos comun al clanului. Inrudirea aceasta totemica ar explica exogamia.
“Tabuul si ambivalenta impulsurilor afective” – pleaca de la remarcabilele similitudini intre tabuurile societatii totemice si tabuurile individuale descoperite la nevroticii obsesionali, cum ar fi : *vatamarea tabuului duce la dezastru; *obiecte si persoane asocuate cu tabuul devin ele insele tabu; *tabuurile pot fi ridicate prin acte ceremoniale ca spalatul.Ambivalenta vine din aceea ca atata timp cat tabuul dainuie mereu inseamna ca exista mereu o dorinta de a-l incalca...inconstient omul ar vrea sa incalce tabuul dar ii e teama si ii e teama tocmai pentru ca ar vrea sa o faca.
“Animism, magie si atotputernicia ideilor”- este o analiza a animismului considerat temelia religiilor si incearca sa dea un raspuns la intrebarea –Ce anume face omul sa creada ca o nenorocire va urma la violarea tabuului si ca respectand tabuul evita aceasta nenorocire.Explicatia consta in operatia “omnipotenta ideilor”, o supraestimare a puterilor spiritului de a controla lumea exterioara.. Ea implica pierderea relatiei cu realitatea si e partea a procesului prin care nrvoticii se apara de impulsurile refulate si se scuza ca le au.
Animismul – doctrina sufletelor, considera ca orice fiinta este animata de fiinte spirituale.In animism se constata supraevaluarea proceselor mentale,,capacitatea lor de a controla realitatea, ca in nevroza obsesionala. Animismul devine astfel primul sistem de gandire in care obs o deplasare a realitatii nesatisfacatoare si neguvernabile catre fantezie.Daca animismul e temelia religiei atunci si religia face acelasi lucru, iar practicile religioase devin doar un “zbor catre fantezie”/
“Reintoarcerea infantila la totemism”- merge pe urmele conceptiei darwiniste cf careia viata oamenilor primitivi o reflecta pe cea a maimutelorsuperioare, acestia traiau in hoarde conduse de un tata puternic care avea multe sotii si copii.Spre a isi mentine autoritatea ,el silea masculii hoardei sa isi caute partenere in afara hoardei, iar femelele nu se puteau imperechea decat cu el.La aceasta teorie Freud a adaugat 2 “insights” : primul conchide ca , consecinta practica a fost exogamia si al doilea se refera la pranzul totemic, acel ceremonial anula care permitea in cadrul comunitatii sacrificarea si bocirea totemului. Inarmat cu aceste teorii Freud vine cu o reconstructiei a hoardei primitive. Hoarda primitiva era condusa de un mascul-tata dominator care isi obliga fiii sa isi caute partenere in afara hoardei. Pozitia sa nu era insa invulnerabila, astfel ca fiii sai au colaborat si si-au omorat tatal dupa care l-au mancat,pentru a lua din puterea acestuia. Simtindu-se vinovati si in absenta unei individualitati care sa preia rolul tatalui , ei au facut un clan, au adoptat practica exogamiei pentru a inlatura motivul intial al crimei si au creat un substitut al tatalui, totemul. Celebrarea anuala a totemului nu face decat sa comemoreze crima originara.
Freud vine in suportul teoriei sale si cu o concluzie facuta asupra copiilor care sufera de complexul Oedip...acestia deseori isi deplaseaza teama asupra unui animal.(caz micul Hans).
Totemismul devine pt Freud prima religie iar ea se bazeaza pe primul dintre tabuuri: interdictia de a lua viata animalului-totem. Religia in concluzie se bazeaza pe sentimentul vinovatiei si pe remuscari asociate acestui sentiment. Desi nu poate fi demonstrat ca omorul orginar a fost un eveniment real dpdv istoric, Freud sustine :simpla existenta a dorintei fanteziste de a-l ucide si de a-l manca ar fi putut fi suficienta ca sa provoace reactia morala care a creat totemismul si tabuul.”
5 idei esentiale : - originea religiei se afla in relatia ambivalenta a fiului cu tatal.
                           - sentimentul vinovatiei generat de crima originara persista de-a lungul secolelor.
                           - daca vinovatia este mostenita , atunci crima originara trebuie duplicata(complexul lui Oedip)
                            - asocierea dintre practicile religioase si ritualurile nevroticilor obsesionali. Omnipotenta ideilor- numitor comun – prin care spiritului ii sunt atribuite proprietati magice.
                            - istoria evolutionista a modului in care omul concepe universul : animist, religios,stiintific.

Viitorul unei iluzii ; Angoasa in civilizatie

Freud vb despre religie ca fiind o iluzie...iluzia nu inseamna ca religia este falsa,ci ca ea trebuie sa satisfaca dorintele credinciosului. Ea poate sa fie reala insa probarea ei pare imposibila. Religia este deficienta in ceea ce priveste justificarea rationala. La intrebarea Care sunt cerintele satisfacute de religie care sa justifice faptul ca atatia oameni continua sa isi proclame religiile....Fredu vine cu un nr de 3 cerinte satisfacute: * ajungerea la o intelegere cu fortele externe ale naturii care anunta sa distruga umanitatea, * ajungerea la o intelegere cu fortele interne ale naturii-instinctele umane , *satisfacerea nostalgiei universale a umanitatii privind figura tatalui.
Credinta absoarbe in ea insasi dorinte refulate si vinovatia asociata cu ele si proiecteaza asupra lumii o figura la a carei vointa si porunci ne supunem, din cauza securitatii oferite si din cauza ca prin aceasta ne putem ispasi crimele comise impotriva lui si a oricaui tata.Religia este asadar generata de setea de obedienta, o obedienta celebrata prin ritualuri obsesionale si practici pioase. Aceasta obedienta e menita a preveni pedeapsa care s-ar abate asupra noastra pentru ca avem instinctele pe care le avem, il va reconcilia pe tata cu fiu si prin aceasta va alina sentimentul filial de vinovatie.

Moise si monoteismul – vine ca o incercare de explicare a teoriei sale asupra religiei pornind de la analiza originilor iudaismului si in plan secund originilor crestinismului.
Cartea pleaca de la ipoteza ca Moise a fost nu evreu, ci un aristocrat egiptean adept al reformelor monoteiste ale regelui Akhenaton. Dupa moartea regelui,convins ferm de noua religie, Moise a decis sa paraseasca Egiptul in fruntea unui popor,evreii. Dar evreii au ajuns sa se revolte impotriva noului conducator, l-au ucis si au abandonat noua religie(vitelul de aur). Poporul a regretat insa uciderea conducatorului si atunci cand un  alt conducator a venit la putere acestuia i s-a dat tot numele de Moise. Apar astfel 2 Moise :egipteanul si madianitul.Remuscarea privind crima comisa in trecut nu s-a stins astfel ca oamenii au continuat sa spere in venirea unui alt mare conducator, Mesia, care avea sa mantuiasca poporul si sa il duca la promisa dominatie mondiala.Astfel s-a creat o noua religie,crestinismul..Iisus devenind reinviatul Moise.”Crima inefabila a fost inlocuita de dogma unui obscur pacat originar”Concluzia: Religia contine un adevar istoric: faptul ca in timpurile primordiale a “existat o unica persoana care trebuie sa fi parut gigantica si care, ridicata apoi la ranguld e zeitate, arevenit in memoria oamenilor”Dar acest adevar istoric nu poate fi nicidecum pretentia legitima a religiei ca exista un Dumnezeu. Aceasta ramane o iluzie, insa una explicabila prin prisma impulsului puternic emotional(si infantil)de intoarcere spre trecut spre a deveni un nou fiu supus al tatalui hoardei.
Freud admite ca religia a facut “mari servicii civilizatiei umane”, mai ales imblanzind instinctele umane si unora aceasta le poate oferi fericire,liniste insa marea majoritate a societatii este nefericita si nesatisfacuta. El recomanda inlocuirea intelegerii religioase cu intelegerea rationala asupra lumii.

Critica :
 Pritchard “Totem si tabu e o veritabila poveste”. Teoria hoardei e bazata e speculatiile lui Darwin facute intr-o vreme in care se dispunea de foarte putine date. Cercetari ulterioare au arata o variatie in organizarea sociala a primatelor si chiar daca aceasta variatie nu exista, faptul ca acel tip de organizare sociala ar fi existat la maimutele antropoide nu inseamna ca acelasi tip de organizare a existat si in cazul “fiintelor preumane”
 Rivalitatea sexuala duce in cazul ipotezei lui Freud la moartea tatalui hoardei ori Zuckerman subliniaza ca el nu a gasit nici macar un caz de mort ca urmare a rivalitatii sexuale la primate. Cazuri au fost notate totusi insa incidenta acestora a fost extrem de mica.
  Totemismul nu poate fi considerat drept geneza religiilor.....fiind un fenomen variabil. Multe populatii nu practica totemismul.
  Pranzul totemic- idee preluata de la Smith- se bazeaza pe un singur exemplu sitoric-mancarea camilelor de catre beduinii din Sinai-
  Chiar si in cazul acceptarii crimei originare ca si concept ramane problema vitala si fundamentala pt teoria freudiana a amintirii acestei fapte.
  Critica feminista – “Freudismul,neglijand cu totul femeile ca subiecti, este o maturie impresionanta despre perfectiunea cu care modelul patrarhal a impregnat cultura occidentala”(prevalenta personificariloe feminine ale zeitatilor)
  Rizzutto :” Am ajuns in punctul in care despartirea mea de Freud este inevitabila.Freud considera religia o iluzie infantila incarcata de dorinta....Nu pot fi de acord.Realitate si iluzie nu sunt termeni contradictorii. Realitatea psihica- a carei viziune Freud a dezvaluit-o atat de stralucit- nu poate exista fara un spatiu de tranzitie specific uman pentru joc si iluzie. A-i cere unui om sa renunte la Dumnezeul in care crede  poate fi la fel de crud  si de lipsit de sens ca a-i smulge unui copil  ursuletul din plus asa incat sa se faca baiat mare. Cunoastem in prezent ca ursuletii din plus nu sunt jucarii pentru copiii rasfatati, ci parte a substantei iluzorii de crestere. Fiecare stadiu de dezvoltare are obiecte adecvate varstei si nivelului de maturitate ale individului. Dupa rezolvarea complexului Oedip, Dumnezeu e un obiect potential corespunzator si daca este adus la zi pe parcursul fiecarei crize de dezvoltare, poate ramane astfel pe parcursul maturitatii pentru tot restul vietii. A-i cere unui indivind matur normal sa renunte la Dumnezeul sau ar fi ca si cum i-ai cere lui Freud sa renunte la psihanaliza si la <<iluzoria>> promisiune pe care o poate face cunoasterea stiintifica. Oamenii nu pot fi oameni fara iluzii. Tipul de iluzie pe care noi il alegem – stiinta,religie sau orice altceva- dezvaluie istoria noastra personala si spatiul de tranzitie creat de fiecare dintre noi intre obiectele sale si sine insusi, spre  a gasi un loc de <<odihna>> in care sa traiasca”.