Contextul filosofic si istoric in care psihodrama a aparut si s-a dezvoltat a fost acela marcat de o Europa devastata de primul razboi mondial. Dimensiunile psihologice ale conflictului uman au fost captate de catre Moreno care a dezvoltat in aceasta perioada psihoterapia de grup, psihodrama si a sociometria. Peter Haworth afirma ca psihodrama nu e doar o serie de tehnici, ci o metoda de explorare ce include psihoterapia dar poate fi folosita si in alte contexte. 
  Una dintre diferentele fata de celelalte psihoterapii ar consta in viziunea lui Haworth in punctul de vedere pozitiv umanist si sublinierea consecventa a explorarii a formelor sociale si politice ale conflictului uman, precum si a patologiei personale si familiale.
  Fiecare punere in scena psihodramatica este unica  precum fiecare individ este unic si se formeaza prin interactiunea dintre protagonist, regizor si grup, la momentul punerii in scena si intr-un spatiu special.
  Moreno a ajuns la psihodrama pornind de la joaca unor copii in care mai apoi a intervenit organizand-o si structurand-o, incurajandu-i sa actioneze si sa sfideze circumstantele, incluzand uneori si parintii in proces. Copiii au inceput sa preia ideile lui Moreno si sa sfideze valorile pe care le primisera acasa sau la scoala. Un grup de copii a refuzat la un moment dat sa mearga sa vada un film, cerand sa mearga mai degraba afara sa vada realitatea lumii inconjuratoare.
  Un concept important al filosofiei originale a lui Moreno si al metodei clasice este acela ca nu e de ajuns pentru psihoterapie sa se adreseze doar lumii interioare. Conflictele interne si patologia individuala sunt produsul unei interactiuni cu lumea exterioara a familiei si societatii ca un tot unitar. „O procedura terapeutica adevarata nu poate avea un obiectiv mai mic decat toata omenirea” spunea Moreno. Ajutati, oamenii isi pot schimba lumea considera el.
  Moreno a vazut in teatru si televiziune o cale de a ajunge la oameni mai buna decat prin procedurile de tip one-to-one. El considera o greseala faptul ca in teatru, actorilor li se ofera scenarii scrise de altcineva. Sustinea ca asta le striveste creativitatea si poate avea uneori efecte negative asupra personalitatii lor. Se spune ca asistand la o reprezentatie a piesei „Asa grait-a Zarathustra” s-ar fi urcat pe scena si i-ar fi spus actorului sa vorbeasca nu dupa scenariu, ci cu propriile cuvinte si bineinteles, a fost dat afara din sala.
  J.L. Moreno afirma ca spontaneitatea si creativitatea sunt pietrele de temelie ale existentei umane. S-ar putea afirma despre creativitate si spontaneitate nu atat ca ar fi totul, ci ca nu exista foarte multe fara ele.
  O definitie a psihodramei a fost aceea ca ea este o cale de a exersa situatiile de viata fara a fi pedepsiti pentru greselile survenite in cadrul acestora. Actiunile care au loc in cadrul unui grup sunt un mod de a-si examina singuri viata si actiunile. Permite experimentarea posibilitatilor de reactie la o anumita situatie data. Scenele au loc in prezent iar grupul pune in scena un fragment de viata vazut prin ochii protagonistului. Fiecare membru al grupului functioneaza ca agent terapeutic pentru celalalt. A fi inteles si continut emotionat si fizic de un membru al grupului care nu este in prealabil implicat in poveste poate fi o experienta tamaduitoare. Moreno, fondatorul psihodramei in Vienna la inceputul lui 1900, o descria ca fiind  „o explorare stiintifica a adevarului printr-o metoda dramatica”.

  Domenii de aplicabilitate ale psihodramei

   Psihodrama terapeutica ofera posibilitati de interventie in domeniul clinic ca si terapie preventiva, suportiva si in situatii de criza. Specificul metodei permite interventia pe o gama variata de simptomatologie si diagnostic.
Punerea in scena a starilor interioare face posibila descoperirea si prelucrarea conflictelor si traumelor psihice. Retrairea acestor experiente uitate, prelucrarea lor prin actiunea psihodramatica conduce pacientul in procesul de insanatosire. Psihodrama se foloseste ca:
• tehnica terapeutica independenta, in grup sau individuala (monodrama),
• tehnica potentatoare sau mod de lucru intr-o abordare terapeutica eclectica.

  Fiind o metoda orientata spre actiune, beneficiul terapeutic este bine interiorizat, usor transportabil in cotidian, cu efect de lunga durata.
   Psihodrama pedagogica asigura aplicabilitatea conceptiei si metodelor psihodramatice in domeniul educatiei (copii, tineri, adulti) si in domenii specifice asistentei sociale. Prin activarea creativitatii si a spontaneitatii procesul educational câstiga in eficienta si calitate.
  Psihodrama organizationala ofera organizatiilor metode pentru a descoperi si activa competentele individuale si profesionale, contribuind la un management mai eficient al resurselor umane. Tot mai multe organizatii recunosc faptul ca flexibilitatea si angajamentul colaboratorilor, sunt decisive in dezvoltarea pe termen lung si succesul organizatiei.
  Psihodrama in teatru aduce un plus de calitate in congruenta si autenticitatea personalitatii prin punerea pe scena a dinamicii personale. Libertatea de actiune astfel dobândita confera un plus de expresivitate si bogatie actului artistic.
  Bibliodrama aplica conceptia si tehnicile psihodramatice in pedagogia teologica.

  Etapele unei psihodrame

  Fiecare sesiune de psihodrama este impartita in trei parti: incalzirea, actiunea si impartasirea. O a patra parte folosita in scopul training-ului consta in procesare.
  Incalzirea serveste producerii unei atmosfere de posibilitati creative. Aceasta prima etapa este menita a securiza individul care sa poata ulterior sa se increada in regizor, grup si metoda psihodramei. Cand camera intreaga te imbratiseaza devine posibil sa fii oricine nu ai putut sa fii pana atunci si sa exprimi ceea ce parea imposibil de exprimat, sustine Marcia Karp co-autoare a cartii „The Handbook of Psychodrama”. Exista mai multe feluri de abordare a acestei prime etape. Moreno deseori intalnea fiecare individ in parte urmand a-i conecta si a-i face sa interactioneze verbal usor apoi cu altii. Un individ cu o problema particulara de viata este acceptat de grup drept protagonist. O alta cale de a realiza incalzirea e aceea cand regizorul desemneaza un protagonist, unul pe care acesta il considera pregatit pentru acest travaliu. O alta alternativa este aceea a unui exercitiu de grup creativ din care un atare subiect al sesiunii se va evidentia. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea de incalzire centrata pe protagonist. Intr-o incalzire cu auto nominalizare, oamenii se pot oferi drept subiecti.  Aceste sugestii sunt cai de selectare a protagonistului in timp ce incalzirea face posibila aparitia sentimentelot de incredere a membrilor in grup si prezentarea problemelor lor intr-o atmosfera de dragoste, apreciere si creativitate. E important a se retine ca fiecare individ vine cu propria incalzire. Discutiile de grup pot fi un catalist eficace pentru a intoduce grupul in actiune.

  Actiunea urmeaza incalzirii si regizorul si protagonistul selectat preiau travaliul de la periferia problemei catre miezul ei in cadrul acestei etape. Psihodrama inseamna literalmente actiune a mintii, reusind sa aduca la suprafata drama interna, astfel incat drama interna sa devina drama din exteriorul individului. Membrii grupului sunt directionati de regizori spre a juca euri auxiliare care reprezinta persoane semnificative in drama. Designul scenei psihodramei initiale consista intr-un circ cu trei nivele. Primul nivel e al audientei, al doilea al monologului si reprezenta spatiul din afara punctului fierbinte al dramei iar nivelul superior era folosit pentru jucarea dramei. Designul a fost realizat in asa fel incat munca sa inceapa de la periferie si sa ajunga pana in mizeul problemei
  Jocul in majoritatea sesiunilor psihodramatice are loc in scene desemnate special. In timpul dramei ceilalti membri ai grupului nu stau in acest spatiu decat daca joaca un rol. Scena devine un spatiu ritualic odata ce drama incepe, acest loc fiind singurul in care scenele dramei se vor juca. In cadrul sesiunilor de psihodrama in care spatiul desemnat nu este unul ales special drama poate sa nu dea roade datorita lipsei limitarilor spatiale si metodologice.
  In timpul actiunii exista cinci instrumente principale care disting metoda psihodramei de celelalte metode de grup. Moreno afirma „ Scena ofera actorilor un spatiu vital care este multidimensional si flexibil la maximum; subiectul sau actorul este rugat sa fie el insusi pe scena, sa portretizeze viata sa privata;  publicul este un comitet care isi exprima opiniile publice la fel ca si subiectul – devine vindecat luand parte la actiune; eurile auxiliare au o dubla semnificatie, ei sunt extensii ale regizorului, care exploreaza si directioneaza, dar de asemenea sunt si extensii ale subiectului, portretizand realul sau imaginarul. Regizorul are trei functii: producator, consilier si analist.
  Scena
  Psihodrama este bazata pe viata insesi. Spatiul in care un individ se misca este reprodus pe scena. Daca o conversatie are loc in bucatarie, se va aseza o masa si scaune si se vor desemna spatii imaginative pentru fereastra, chiuveta, usa, frigider si alte obiecte. Timpul - noapte sau zi, atmosfera- calda, rece, ostila,prietenoasa- si spatiul – distanta dintre oameni si obiecte sunt foarte importante in punerea in scena a unei drame. Constructia conforma cu realitatea spatiului individului reuseste sa ajute persoana sa se simta realmente acolo si il conecteaza emotional. Se pot trage mai multe concluzii  referitoare la un individ analizand spatiul personal al sau o singura data decat se realizeaza in luni de intervievare sustine Marcia Karp. Ea descrie cazul unui tanar al carui spatiu creat de el insusi il vizitase si care isi ridica picioarele neobosnuit de sus cand pasea in el. Intrebat de ce face aceasta, tanarul a afirmat ca are obiceiul sa arunce cutiile de lapte golite pe parchet, unde raman un timp indelungat si din obisnuinta ridica picioarele pentru a le evita. Concluzii firesti s-au putut trage asupra izolarii acestui tanar, a atitudinii de neglijenta in ceea ce priveste mirosul si estetica. Un puternic factor al alienarii lui era in spatiul sau vital si pornind de la acest element s-a putut porni in travaliul terapeutic.
  Protagonistul
   Normosis este termenul prin care Moreno desemna lupta individului care tinde spre normalitate. Desi psihodrama s-a dezvoltat initial pentru a ajuta psihoticii, pentru multi oameni ea a devenit o terapie a relatiilor. Protagonistul, primul care actioneaza, este o voce reprezentativa prin care ceilalti membri ai grupului isi pot face munca. Protagonistul evoca un simplu aspect al vietii pe care doreste sa lucreze ca: frica de moarte, relatia cu fiica sa, problema sa cu autoritatea, etc. Regizorul impreuna cu protagonistii pune in scena fragmente reprezentand  exemple ale problemei in prezent, trecut sau viitor vizand un posibil tipar comportamental. Scopul este acela de a depista miezul si radacinile problemei prin reprezentarea ei si prin incercarea de rezolvare a ei. Comportamentul viitor poate contine apoi o maniera mai adecvata de abordare. Spontaneitatea cautata e definita ca un raspuns proaspat la o situatie veche sau un raspuns adecvat la o situatie noua. Ideea aruncarii scenariului e cruciala conceptualizarii psihodramei ca metoda de actiune. Protagonistul are sansa revizuirii scenariului de viata pe care l-au utilizat si care nu reuseste sa fie adecvat cerintelor vietii prezente. O persoana care nu a jelit pierderea unui parinte pentru ca a urmat scenariul „curajos” intitulat „Nu plange” va descoperi ca acest scenariul este inadecvat si nefunctional, pentru ca jelirea este fireasca si lacrimile eliberatoare in aceasta situatie. Persoana poate descoperi o noua fateta a termenului „curaj” asociata cu- a face fata sentimentelor negative si de tristete din interior- si nu cu -a fugi de acestea-. Curajul se poate sa nu fi fost in repertoriul unuia dintre parinti insa in noua familie, grupul de psihodrama, curajul poate gasi un nou climat de dezvoltare care sa incurajeze exteriorizarea sentimentelor.
  Grupul
  Marimea unui grup de psihodrama este intre cinci si cincizeci de oameni. Materialul emotional in grupuri mari transcende numarul si deseori oamenii simt ca grupul se micsoreaza. Oamenii sunt surprinsi ca intr-un grup de 25 reusesc sa fie ei insisi in mod spontan. Spontaneitatea directorului evoca autenticitatea in membrii grupului ceea ce duce la crearea unei intimitati care poate produce efectul micsorarii grupului.
  Exista multe roluri sociale reprezentate in orice grup dat. Daca, de exemplu, protagonistul este un alcoolic, poate sa existe o mama, ruda, partener sau terapeut in grup care,in procesul feedback-ului, poate prezenta propriul punct de vedere referitor la  experientele personale ce vizeaza un membru al familiei cu aceeasi problema. Feedback-ul venind de la alte roluri, in relatie cu problemele puse in scena, pot fi insight-uri de mare valoare pentru protagonist. Dimensiunea sociala investigativa a problemei e cel mai bine cercetata in sesiunile in care multe roluri sunt reprezentate. Unul din aspectele grupului de psihodrama care il diferentiaza de alte grupuri este multiplicitatea rolurilor reprezentate de fiecare persoana din grup. Cu totii jucam un numar variat de roluri in fiecare zi: parinte, fiu sau fiica, profesional, prieten/a, iubit/a,cetatean, sef, student, s.a.m.d. In psihodrama structura rolului se afla in continua schimbare in cadrul unui grup si asta ajuta la prevenirea rigidizarii rolului care se intampla in alte grupuri. Un membru al grupului cu incredere in sine scazuta poate fi rugat sa joace un rol curajos, surprinzandu-se pe sine si grupul prin activarea creativitatii ascunse in comportamentul problematic invatat.
  Eurile auxiliare
   Sunt membri ai grupului care joaca un rol reprezentand o persoana semnificativa din viata protagonistului. Poate fi vorba de un rol exterior protagonistului cum ar fi un membru al familiei sau un coleg de munca. Poate fi de asemeni si un rol intern cum ar fi partea fricoasa a unui protagonist sau copilul din sine, vocea sa interioara. Vocea poate fi reprezentata de un eu auxiliar ce joaca o dublura. Dublura ajuta in exprimarea a ceea ce nu poate fi exprimat, cu sau fara cuvinte. Pentru ca Moreno a simtit ca drumul catre psyche nu este cuvantul ci exprimarea non-verbala, eurile auxiliare pot exprima, prin gesturi, postura si distanta, acele aspecte nevorbite ale relatiei cu protagonistul. Marcia Karp da exemplul unui eu auxiliar care joaca rolul unui parinte mort care intinde mainile catre  protagonist pentru a-si lua la revedere, bratele intinse pot reprezenta ani de dragoste neexprimata. Daca protagonistul reverseaza rolurile si e capabil sa vorbeasca si sa arate ceea ce nu a fost spus sau aratat ani la randul, acest lucru poate genera spontaneitate care a fost blocata in propriul sau rol de fiu. Isi poate exprima dragostea intr-un alt rol apoi, ca si parinte.
  Deseori oamenii sunt mai spontani in rolurile altcuiva decat in propriul lor rol. Reversarea rolului este motorul care conduce psihodrama. Rolul persoanei semnificative in drama este modelat de protagonist. Persoana care este eu-ul auxiliar are rolul care a fost ales si creeaza pe acest rol. Perceptia protagonistului privind rolul e luat drept referinta in mod constant.
  Regizorul
  In majoritatea terapiilor acesta este terapeutul, facilitator si leader de grup. Regizorul e un om instruit care ajuta sa ghideze actiunea. Regizorul e si coproducatorul dramei , luand in considerare indiciile preluate din perceptiile persoanei care are nevoie de ajutor. Munca regizorului consta in :
-    Construirea unei coeziuni suficiente si a unui climat constructiv care sa favorizeze munca in echipa.
-    Stimularea individuala suficienta a membrilor grupului si incalzirea necesara pentru actiune. Autenticitatea si spontaineitatea sunt regulile de aur ale regizorului.
-    Sa masoare dinamica grupului si interactiunea grupului.
-    Sa supervizeze selectia adecvata a protagonistului si sa aiba grija de ceilalti membri ai grupului care sunt luati in considerare dar nu sunt alesi sa fie subiecte ale sesiunii.
-    Sa faca un contract de tratament pentru sesiune care sa reprezinte un act preparator neuciat cu protagonistul.
-    Sa stabileasca o alianta terapeutica
-    Sa pregateasca spatiul de actiune sau scena pe care drama terapeutica are loc.
-    Sa intervina insa sa ofere destula libertate protagonistului in ceea ce priveste centrul explorarii.
-    Sa ajute in selectarea eurilor auxiliare.
-    Sa identifice chestiuni centrare la punerea in scena si s ajute protagonistii sa arate grupului ce se intampla mai degraba decat sa vorbeasca despre asta.
-    Sa utilizeze tehnicile psihodramei cum este de exemplu reversarea rolurilor; sa inceapa actiunea de la perferia problemei inspre miezul ei.
-    Sa creeze siguranta suficienta pentru protagonist si pentru grup.
-    Sa asigure confidentialitatea in grup precum si o siguranta fizica pentru toti membrii grupului si regizor.
-    Sa se asigure ca psihodrama este un proces de grup si nu o terapie one-to-one intr-un grup.
-    Sa ajute protagonistul sa reintre in grup dupa portiunea de actiune a sesiunii.
-    Sa faciliteze feedback pe rol de la membrii grupului care au jucat roluri auxiliare in sesiune.
-    Sa permita catharsisul si integrarea membrilor grupului care se idnetifica cu protagonistul si isi pot impartasi experienta personala.
-    Sa protejeze protagonistul de la raspunsuri distorsionate sau de la analiza grupului. Sa aiba grija de fiecare membru care impartaseste experiente similare sau momente.
-    Sa impartaseasca din istoria vietii sale, in cazul in care se considera a fi adecvat. Impartasirea nu trebuie sa fie facuta cu rolul de a raspunde la nevoile terapeutice ale directorului ci pentru a ajuta membrii grupului.

  Sharing 

  Acesta este un timp destinat catharsisului de grup si integrarii. E gandit mai mult ca un „love-back” decat ca un feedback, descurajand analiza evenimentului si incurajand identificarile. Punctele de implicare maxima ale membrilor grupului sunt identificate si fiecare membru descopera cum ea ori el este asemanator sau nu protagonistului. Oamenii sunt mai mult asemanatori decat diferiti in ceea ce priveste raspunsul comportamental.
Deseori, ca intr-o drama greceasca, membrii aflati in public se purifica doar privind punerea in scena a povestii vietii altuia. Impartasirea are scopul de a surprinde procesul de invatare si permite membrilor grupului sa se purifice ei insusi prin emotii sau insight-uri castigate. De asemenea se prea a se normaliza experienta protagonistului prin auzirea faptului ca si altii sunt implicati similar la nivele diferite in acelasi proces. Cateodata, eficienta sesiunii per total poate fi masurata de profunzimea sesiunii de impartasire. O alta functie a sharing-ului este aceea de racire, cool-down, o cale de reintegrare in realitatea individuala dupa punerea in scena de grup. Incheierea adecvata are loc in cadrul acestei faze a dramei.

  Procesarea
  Procesarea priveste manevrarea si procesarea informatiilor dupa ce calatoria psihodramei devine completa. Invatarea are loc acum pentru grup. Protagonist si regizor. In timpul fazei de procesare,  ipoteze teoretice, rationale si contractul terapeutic sunt discutate ca o partea a regizarii dramei. Aspectele tehnice sunt revizuite de catre regizor si de catre membrii grupului. Cum regizorul a directionat protagonistul de la scena la scena,  ce tehnici terapeutice au fost utilizate cu succes sau fara succes, de ce unele au functionat si ce se putea face diferit, toate fac parte din discutia de procesare.
  Protagonistii pot sa participe sau nu, precum voiesc. Pentru majoritatea este ceva de la care nu ar lipsi, insa pentru altii se poate dovedi mai mult decat pot inmagazina la momentul respectiv. Aceasta faza poate avea loc la un interval de timp ales de catre regizor, dar in general intervalul de timp dintre sesiune si procesarea ei nu depaseste 24 de ore.

  Kellerman afirma ca psihodrama, fie ea comportamentala, psihanalitica sau umanist-existentiala, poate aduce o contributie semnificativa fie de una singura fie ca un adjuvant la diversele ramuri ale psihoterapiei. A subliniat ca metoda ar trebui sa fie folosita cu indivizi care au o putere a eului adecvata, o gandire psihologica si o capacitate de regresie adaptiva.
Psihodrama poate ajuta intr-o varietate de tulburari incluzand: nevroze, psihoze si probleme psihosomatice(Holmes). Psihodrama e utilizata si ca metoda scurta de psihoterapie, avand multe dintre caracteristicile unei terapii orientate si centrate pe criza.

  Pentru a ne face o impresie asupra modului de lucru practic in psihodrama, pentru a intelege cum se desfasoara, cum se aplica si ce rezultatele se obtin prin aplicarea psihodramei vom apela la cazuistica oferita in „The Handbook of Psychodrama”. Chris Farmer ilustreaza interventia psihodramei in cazul a patru oameni cu manifestari comune de depresie acuta care nu au raspuns la un tratament medicamentos. Cei patru au participat ca protagonisti in scene regizate intr-o perioada de o luna.
  Depresia pentru cum stim este definita medical ca o conditie manifestata prin scaderea dispozitiei si o atitudine demoralizatoare asociata cu o incetinire cerebrala si corporala. Un pesimism profund, o depreciere de sine si regrete in ceea ce priveste pierderile din trecut insotesc starea.                                  Bucuria de a trai e inlocuita de lipsa de speranta, disperare si ganduri     suicidare.
  Din cele patru prezentate in „The Handbook of Psychodrama” voi alege unul singur pentru prezentare : cazul Jill.
  Raportul asupra actiunii prezentat de Chris Farmer face referire la faza de actiune a unei sesiuni. Jill care este protagonista scenei are 26 de ani, traieste cu doi copii, separata de sotul ei si de toate rudele apropiate. Caracteristicile majore ale conditiei ei sunt traductibile in doua cuvinte : singuratate si lipsa de speranta. La incalzire Jill e inceata dar o scena initiala din viata sa prezenta situata in casa ei o arata incercand sa indulceasca viata sa monotona cu un comportament bulimic. E singura cale de a se usura, desi doar temporar, de senzatia de goliciune pe care o simte fizic in corpul ei.
  Printr-o simpla regresie temporala, mergand in sensul opus acelor de ceasornic mana in mana cu regizorul, ea se regaseste la inceputurile bulimiei la varsta de 13 ani. A fost deprimata recurent incepand de atunci.
In scena urmatoare din viata familiei ei, locus nascendi al problemei ei de viata este explorata. Parintii lui Jill nu au aveau nici o bucurie in relatie lor maritala, existenta doar in baza fricii mamei  de lipsa securizarii materiale si de ideea de confort pentru copiii ei si de simtul loialitatii tatalui si de orgoliul sau de furnizor principal consistent. Exista presiune asupra lui Jill, ea fiind cea de-a cincea dintre copii, presiune catre a fi grasa si nedezvoltata social, pentru ca plecarea ei de acasa sa fie intarziata.
  Lucrurile devin evidente grupului si de asemeni si lui Jill in timp ce vorbeste in rolul membrilor familiei sale. Auxiliarii din grup preiau apoi rolurile astfel incat Jill traieste reprezentarea unei scene de acasa: tatal se plange mamei de cat de grea este munca pe care o face si cat efort depune si cat de putin e apreciat pentru asta. Mama este, in mod ironic,se simte usurata de faptul ca el bea atat de mult incat e din ce in ce mai putin inclinat catre violenta fizica . Jill sta intre ei pretinzand ca urmareste o telenovela la TV si mananca chipsuri.
  Cand se uita intr-o oglinda la ea insasi, realizeaza ca rudele ei sunt in afara scenei. Jill ramane in incapere ca un arbitru silentios – un copil in fata caruia niciunul dintre parinti nu vrea sa se certe – si o justificare tangibila  pentru continuarea mariajului. De asemenea realizeaza ca si ea a contribuit la aceasta situatie pentru ca nu paraseste camera, se preface a fi absorbita de telenovela, pentru a nu permite parintilor sa continue discutia singuri si ea sa se transforme in cearta. Acum Jill realizeaza ca le-a oferit parintilor un motiv pentru continuarea mariajului, dar cu excluderea oricarui scop in dreptul ei.
  Psihodrama continua cu Jill devenind implicata in certurile si discutiile normale cu parintii de care nu a avut parte cat a crescut, status nascendi al terapiei. Acum ea realizeaza ca a incercat sa reproduca in propriul sau mariaj viata de familie a mamei ei. Actiunea sfarseste cu o scena rectificatoare cu mama ei in timpul prezent.
  In ceea ce priveste cazul Jill putem vorbi de ceea ce Moreno numea „catharsis de integrare”.Ea a reusit sa realizeze cum propria viata lipsita de semnificatii o reflecta pe cea a parintilor ei, a putut apoi sa se uite cu compasiune la relatia parintilor ei, ca in final sa se poata conecta la propriul ei gol si la bulimie.

  Psihodrama ofera precum am vazut un spatiu securizant in care ne putem exprima toate tipurile de emotii, bucurii si tristeti; un individ poate plange, tipa, bate, sari, fugi, rade, experimenta noi roluri, sa se simta inteles si sustinut – sa incerce situatii familiale, situatii profesionale si situatii periculoase.
  Studiile si educatia ar trebui sa te pregateasca pentru viitor. Psihodrama ofera posibilitatea crearii conditiilor pentru testatea unor reactii de viitor acum. Pana la urma e adevarat ca suntem actorii propriei noastre vieti.   Psihodrama pune lumea interioara in afara precum afirma Holmes, jucand viata pe scena, intelegand si facand curatenie in trecut si pregatindu-ne pentru viitor, o repetitie pentru viata, asa cum o numea Schutzenberger.
  Am fost invatati cum sa actionam in rolurile vietii de catre parinti in timpul lor dar vremurile se schimba constant si astazi e nevoie de o invatare a unor noi roluri adaptate societatii si structurii individuale.


  Bibliografie:


  Holmes P., Karp M. And Tauvon B. K. (1998) The Handbook of Psychodrama, London.

  Holmes  P. and Karp M. (1991) Psychodrama: Inspiration and Technique, London.

  Holmes  P., Karp M. and Watson  M.  (1994) Psychodrama since Moreno, London.

  Karp  M. (1996) Introduction to Psychodrama, Forum Journal of the International Association of Group Psychotherapy  vol. 5.

  Kellermann  P. (1987) Outcome Research in Classical Psychodrama, Small Group Behaviours, Vol. 18.

  Kellermann  P. (1992) Focus on Psychodrama, London.

  Kipper  D. (1978) Trends in the Research of the Effectiveness of Psychodrama:
Retrospective and Prospective, Journal of Group Psychotherapy, Psychodrama and Sociometry, Vol. 31.

Kipper  D. (1989) Psychodrama Research and the Study of Small Groups, International Journal of Small Group Research, vol. 5.

 Moreno  J.L. (1985) The Autobiography of J.L. Moreno M.D., Moreno Archives, Harvard.

Iisus, copie a zeului pagan Mithra?

Mithraismul a fost o misterioasa religie romana care a inflorit in secolul al II-lea si al III-lea AD. Se cunosc foarte putine informatii despre aceasta secta secreta, dar istoricii au putut determina ca implica venerarea zeului persan  Mithra in pesteri, o masa comuna si un ritual de initiere in sapte stadii ierarhizate in baza unei tematici astrologice.
Mithraismul este cunoscut aproape in totalitatea din studierea artefactelor si inscriptiilor din perioada respectiva. Exista foarte putine scrieri care pot fi considerate sursa si multe din cele ce au supravietuit sunt de fapt perspective ale celor aflati in afara cultului.
Statutul de religie misterioasa a fost mentinut prin lipsa scrierilor referitoare la mithraism, descifrarea iconografiei si a ritualurilor se facea numai catre cei ce urmau sa fie initiati. Adeptii nu au inregistrat nici un detaliu al religiei lor si cei din afara cultului stiau foarte putine despre acesta.
Originile mithraismului ca si cult roman nu sunt cunoscute pe deplin. Deriva in mod cert din Persia antica dar istoricii sunt divizati intre cei ce considera ca acest cult este o religie persana occidentalizata si cei ce o considera o religie occidentala cu adaugiri persane.
Perioada de timp in care cultul a inflorit este mai bine cunoscuta, multumita dovezilor arheologice. Cultul lui Mithra apare in secolul al II-lea cu sute de inscriptionari aparute dupa 136 AD. Apoi, odata cu convertirea lui Constantin in secolul IV, ecourile sale, ca si in cazul majoritatii religiilor greco-romane, se risipesc. Aparitia ei exploziva nu a putut fi explicata. Ipoteza cea mai plauzibila conform Enciclopediei Britanice, pare a fi aceea ca mithraismul roman a fost o creatie noua, gandita de un geniu religios care a trait in jurul anului 100 AD si care a dat vechilor ceremoniale persane o noua interpretare platonica care a transformat-o intr-o religie potrivita lumii romane a perioadei respective.
Descoperirile arheologice indica extinderea Mithraismului de-a lungul intregului Imperiu Roman din Roma pana in Turcia si Anglia. A fost concentrata indeosebi in Roma cu 35 de temple mithraice gasite si in portul Ostia, 15 temple. In total 400 de situri arheologice au fost descoperite cu referinte la cultul mithraic pe langa 1000 de inscriptii si 1150 de piese de sculptura.
In forma persana, Mithraismul a fost o religie a loialitatii, prieteniei si aliantei dintre oameni, in mod deosebit intre conducatori si functionari. Nu sunt cunoscute femei adepte ale cultului. Cultul a fost sprijinit de cativa conducatori precum Commodus(180-92), Septimius Severus(193-211) si Caracalla(211-17). In efortul de a reuni Imperiul Roman, Diocletian a ridicat un altar lui Mithra in Carnuntum( pe Dunare langa Viena) in 307, desemnandu-l drept zeu patron al Imperiului(fautori imperii sui).
Majoritatea adeptilor Mithraismului au fost soldati romani, mici functionari guvernamentali, sclavi si oameni eliberati din sclavie. A fost adoptata si de catre aristocratia pagana a secolului al IV-lea din Roma, ca parte a miscarii conservatoare care se opunea noului imperiu crestin fondat la Constantinopole.
Mithraismul se sustine frecvent ca ar fi fost un rival de temut al crestinismului timpuriu, insa informatia trebuie precizat ca apare deseori in carti populare scrise de non-specialisti. Sursele academice sustin ca dovezile arheologice nu suporta aceasta afirmatie.
Desi raspandit geografic, Mithraismul nu a avut un numar foarte mare de adepti. De precizat este ca nici crestinismul nu a avut un numar foarte mare de adepti in perioada timpurie. Cateva sute de temple ale Mithraismului au fost descoperite in Imperiul Roman, dar ele erau foarte mici. Dictionarul Oxford al Miturilor si Religiilos Clasice sustine ca, chiar daca toate aceste temple ar fi functionat in aceeasi perioada, ele ar fi putut gazdui numai 1% din populatia imperiului, ceea ce nu ar fi facut din cult decat un rival minor al crestinismului.
Desi rivalitatea nu se poate dovedi, exista certitudinea ca cele doua comunitati contemporane au avut influente una asupra celeilalte.
Multi dintre criticii Crestinismului au venit cu ideea ca religia crestina nu s-a bazat pe revelatie divina ci a fost imprumutata din surse pagane. Mithraismul fiind una dintre acele surse. Sunt Iisus si Mithra acelasi om precum ei sustin?
Pentru ca viata lui Iisus este redata in Biblie si suntem familiarizati cu ea, ramane sa vorbim despre viata lui Mithra. Informatiile sunt putine insa avem iconografie si sculpturi care redau momentele importante din viata acestui zeu.
În panteonul iranian antic, Mithra, corespondentul zeului indian Mitra, era zeul
contractelor şi al prieteniei, dar era venerat şi ca zeu al luminii şi al soarelui. Juca un rol important în ritualurile societăţilor masculine persane ulterior fiind preluat şi de soldaţii romani. Principiile etice întruchipate de el sunt justiţia, virtutea şi respectarea contractelor. Zeul asigură respectarea ordinii universului şi succesiunea anotimpurilor și a zilelor. E înfăţişat într-un car tras de armăsari albi, aşa că grecii l-au identificat cu zeul soarelui, Helios. Are şi o sabie de argint. Era şi unul dintre ajutoarele lui Ahura Mazda la judecata finală, unde vor fi judecate faptele omenirii.

Cea mai importantă faptă a lui Mithra a fost omorârea taurului primordial. El a îngenuncheat pe taur, l-a apucat de nări şi i-a dat capul pe spate . Cu mâna dreaptă a înfipt pumnalul în gâtul animalului. Actul simbolizează renaşterea vieţii, căci o nouă viaţă a apărut din sângele şi sperma taurului, scurse pe pământ. Este şi un simbol al îmblânzirii şi dominaţiei asupra lumii sălbatice, a
puterilor naturii, de către ordinea impusă de oameni.

Aducător al luminii şi salvator in Avesta, cartea sfantă a zoroastrismului, se spune că Ahura Mazda l-a creat şi l-a educat pe Mithra, asa că trebuie venerat ca
si cand ar fi chiar acest zeu. De la inceput  Mithra a fost zeu al luminii si al soarelui şi înfatisat fie ca soare,  fie înconjurat de raze de lumină. Ca zeu al soarelui este si datator de viata; intre 247 i.Hr.–226 d.Hr. el a fost transformat în salvator, descris ca un tanar cu boneta frigiana, cu tunica si mantie pictata cu semnele zodiacului. A intrat si în panteonul roman, ca salvator si mantuitor. Scopul adeptilor lui Mithra era mantuirea personala.

Sustinatorii ipotezei care afirma ca Mithra  si Iisus sunt una si aceeasi persoana sustin ca Mithra, zeu proslavit cu mult inaintea aparitiei crestinismului, a fost  nascut dintr-o fecioara, a cutreierat pamantul, a adunat 12 discipoli, a invatat oamenii utilizand parabole, a fost sacrificat pentru pacatele oamenilor si a inviat trei zile ma apoi. Se remarca din start similaritatile dintre viata lui Mithra si viata lui Iisus. Cei care sustin ideea “imprumutului” au urmatoarele argumente pe care le vom lua pe rand si discuta, luand in considerare textele, relicvele, picturile, sculpturile adeptilor cultului Mithraic.

1.    Mithra, ca si Iisus, a fost nascut dintr-o fecioara. Argumentul nu este acceptat ca fiind real de catre istorici. Multiple relicve prezinta nasterea lui Mithra si in toate acestea zeul se naste din stanca. Sunt multe aspecte ale Mithraismului asupra carora invatatii  nu reusesc sa se puna de acord, dar nasterea lui nu este unul din acele aspecte. Mithra e prezentat la nastere cu bustul iesind din stanca dura . In unele sculpturi cum e cea din Dura-Europos, flacari tasnesc  din pamant in jurul stancii din care Mithra apare. Cateva dintre relicvele care prezinta nasterea il infatiseaza pe Mithra tinand in mana un arc cu sageti intr-o pozitie de vanatoare.

2.    Mithra a avut 12 discipoli. In traditia hindusa Mithra a avut un insotitor pe nume Varuna, care era si el zeu. De fapt cele doua deitati apar impreuna atat de des incat numele lor apar deseori  prezentate drept unul singur. In traditia Mithraismului Roman, Mithra are doi insotitori care duc tortele, denumiti Cautes si Cautopatres. Cateva sculpturi ii prezinta pe cei doi insotitori ajutandu-l pe Mithra sa iasa din stanca la nastere. Totusi cei doi insotitori nu sunt oameni, ei sunt creaturi asemanatoare zeilor. Nicaieri nu sunt infatisati cei doisprezece discipoli. In multe dintre picturi, Mithra este prezentata stand intre stele. Intr-o sculptura apare cu doua randuri de cate sase persoane in fiecare parte a capului sau. Cineva ar putea presupune ca este vorba despre cei doispreze discipoli. De fapr, aceasta este o reprezentare clara a semnelor zodiacale cu Mithra in centru in locul soarelui. Zodiacul era o tema extrem de comuna in antichitate iar ca deitate solara, locul potrivit pentru Mithra este in centru.

3.    Mithra a propovaduit oamenilor prin parabole. Mithraismul roman a fost invaluit de mister si scrierile nu ne spun mai nimic despre aceasta religie. Tot ce stim despre acesta este desprins din picturi, sculpturi si statuete. Nici una dintre acestea nu face referire la parabolele prin care se sustine ca Mithra si-ar fi raspandit invatamintele. Scripturile antice ale Zoroastrismului, Avesta, nu contin nici ele vreo referire care sa sustina ipoteza. Ca zeu al aliantelor Mithra cerea de la supusii sai sa fie sinceri si sa isi tina promisiunile facute. Cerea oamenilor sa fie buni si etici, dar acest lucru nu era cerut intr-un mod metaforic sau propovaduit prin povesti cu talc.


4.    Mithra a luat parte la o ultima cina unde s-au imaprtit vin si paine. Acest argument este primul din lista verificabil intr-o oarecare masura. In cateva dintre camerele romane din subteran in care aveau parte ritualuri mithraice , exista o scena care prezinta ceea ce ar putea fi interpretat drept un ritual de initiere, O persoana legata (care pare a fi initiatul) bea dintr-o cupa in timp ce tine ceea ce ar parea a fi o bucata de paine. Initiatul este apoi injunghiat simbolic.  Putem sustine deci ca avem aici ceea ce ar putea fi caracterizat drept un ritual ce implica o ultima cupa si o ultima imbucatura. Paralela aceasta intre Cina cea de taina si ritualul mithraic pare a fi reala si argumentabila in concluzie.

5.    Mithra a fost sacrificat pentru pacatele oamenilor si dupa trei zile a inviat. Nici unul din textele sfinte nu descriu ca Mithra din Iran sau India a fost sacrificat si nici nu exista nici o descriere sau pictura, sculptura care sa faca vreo referire la moartea sa. Avesta nu contine nici o istorisire despre moartea lui Mithra si nici o sugestie nu se gaseste referitoare la sacrificarea acestuia pentru pacatele oamenilor. Acelasi lucru se poate afirma si despre Rig Veda unde Mithra nu este descris ca fiind mort sau murind. In Mithraismul roman tarziu, zeul este prezentat ucigand un taur. Totusi aceste portrete il infatiseaza pe Mithra ca fiind cel care face sacrificiul si nu drept cel care se sacrifica. Motivul taurului ucis este dezvoltat mult mai tarziu in mitul lui Mithra si post dateaza notiunea iudaica a sacrificarii unui animal pentru pacatele oamenilor cu multe secole. Nici o sculptura, pictura sau statueta asociata cu Mithraismul roman nu prezinta deitatea ca fiind ucisa sau inviind. Nefiind nici o referinta legata de mortea lui Mithra sau de renasterea lui, conceptul celor trei zile devine si el lipsit de validitate.In “ A ready defense” , Josh McDowell afirma “ Desi exista cateva surse care sugereaza ca Mithraismul include notiunea renasterii, toate sunt post-Crestinism. Cele dintai dateaza de la sfarsitul secolului al II-lea A.D.”

6.    Moartea si invierea in Mithraism. Precum deja am elaborat mai sus, exista relicve in templele mithraice din pesteri care prezinta un rit al initierii. Initiatil ingenuncheaza cu mainile legate, in timp ce un adept al cultului ridica o sabie deasupra capului sau. Mai tarziu, dupa ce initiatul bea din cupa, el este eliberat.  Aceasta se crede a fi o ceremonie care imita simbolic moartea si invierea initiatului. Un amanunt interesant este legarea mainilor. Multe din religiile pagane antice cereau sacrificarea unei fiinte umane zeului lor, acest lucru fiind ceva obisnuit in timpurile acelea. Pentru ca cei sacrificati incercau deseori sa fuga, mainile lor erau legate pentru a putea fi obligati sa ingenuncheze si sa poata fi prinsi usor. Actul in ritualui mithraic de initiere poate fi privit ca o reproducere a ritualului uman de sacrificare a unei fiinte umane. Deci tema mortii si a invierii, simbolizata de eliberarea initiatului dupa uciderea lui simbolica, este prezenta in mithraism. Ritualul totusi se folosea doar pentru noii adepti ai cultului si nu exista dovezi cum ca zeul religiei , Mithra, a trebuit sa indure o asemenea soarta.

7.    Mithra  a fost nascut dintr-o fecioara pe 25 Decembrie intr-o pestera si la nasterea sa au asistat pastori. Nu exista suport pentru ideea ca Mithra s-a nascut dintr-o fecioara insa este adevarat ca 25 decembrie era ziua de nastere a unui popular zeu roman cunoscut sub numele de Soarele Necucerit, cu care Constantin se identifica inainte convertirii la crestinism, asociat lui Mithra. Aici se pare ca crestinismul a suferit o influenta din partea mithraismului. Relicvele sustin o singura versiune a nasterii lui Mithra...dintr-o stanca si nu intr-o pestera. Exista texte care sustin ca pastori ar fi fost prezenti la nasterea lui Mithra si l-au ajutat  sa iasa din munte, dar textele romane care sustin aceasta dateaza dupa al II-lea secol A.D. si se poate presupune ca au fost influentate de scrierile din Noul Testament si nu invers.

8.    Mithra a fost considerat “ Calea, Adevarul si Lumina” precum si “Mantuitorul”, “Messiah”. Mithra  a fost cunoscut drept “zeu al soarelui” , “ucigasul de tauri” “hotul de vite” si singura denumire cu titlu comun este cea de Salvator insa in ceea ce il priveste pe Mithra, el era denumit Salvatorul initiatilor cultului sau. Totusi amandoua figurile erau vazut drept Mantuitori si cei ce le erau adepti cautau mantuirea pacatelor.

9.    Festivalul lui Mithra a ajuns mai tarziu cunoscut drept Paste. Mithra a avut mai multe zile dedicate sale, dar toate erau in Septembrie si Octombrie. Adeptii mithraismului celebrau se pare inceperea fiecarui sezon, in concluzie celebrau si inceperea primaverii dar acesta nu era principalul festival dedicat lui Mithra ci un festival dedicat primaverii.

10.    Ziua sfanta a lui Mithra era duminica, ziua Domnului, cu sute de ani inainte de aparitia lui Christos. Adeptii Mithraismului au dedicat aceasta zi zeului lor in realitate abia post- Crestinism, sustin artefactele.


Cartea “ Crestinism si lumea elena”  de asemenea puncteaza faptul ca “Acuzatiile conform carora crestinismul timpuriu este derivat din mithraism a fost respins cu un numar mare de  contra argumente. mithraismul nu avea un concept al mortii si invierii zeului  si nici un concept al invierii sub nici un chip de asemenea, cel putin nu in stadiul timpuriu. Mai mult, mithraismul la baza a fost un cult militar, in opozitie cu ideile crestinismului timpuriu care avea la baza toleranta si pacea .

Mithraismul roman a fost o religie tinuta in mare secret fara scripturi sau carti sfinte. Crestinismul este total accesibil si are texte sacre in baza carora se propovaduieste. Mithraismul roman accepta ca doar barbatii sa ia parte la ritualuri, Crestinismul accepta si femeile in sanul bisericii. Iisus a propovaduit suprematia dragoste si si-a invatat adeptii sa ii trateze pe ceilalti asa cum vor sa fie tratati ei insisi. A predicat despre virtutea compasiunii si despre intrajutorare. Mithraismul nu are invataminte asemanatoare. Exista niste paralele daca generalizam intre cultul Mithraic si Crestinism, insa de-a lungul timpului am intalnit multe religii cu teme si motive comune. Paralela dintre Iisus si Mithra in lumina argumentelor istorice este una imaginara.
In incercarea de cantari influenta mithraismului asupra crestinismului este important de retinut ca mithraismul a fost un cult invaluit in mister ale carui practici, credinte si imagistica nu au fost dezvaluite celor din afara cultului. Deci sansele ca adeptii crestinismului sa imprumute idei apartinand acestui cult  ar fi fost foarte mici. Mai ramane desigur posibilitatea convertirii catorva dintre adeptii cultului mithraic la crestinism si aducerea perceptelor cultului in sanul comunitatilor crestine, posibilitate ce nu poate fi dovedita ori infirmata.
 In ceea ce priveste ideile si practicile comune, indiferent de gradul lor de interactiune, acest lucru este comun multora din religiile antice. Masa comuna ritualica si tema sacrificiului pentru salvare de exemplu sunt comune nu numai mithraismului si crestinismului dar multor alte religii.


Bibliografie


1.    "Mithras" Price, Simon si Emily Kearns,  The Oxford Dictionary of Classical Myth and Religion (Oxford UP) 2003.
2.    „Christmas." Oxford Concise Dictionary of World Religions.
3.    Reinhold Merkelbach "Mithraism" Encyclopedia Britannica 2007.
4.    Beck, R. "Mithraism since Franz Cumont” 1984.
5.    Franz Cummont “Misteriile lui Mithra” 2007.
6.    Malcolm Bull “Teoria apocalipsei si sfarsiturile lumii” 1999.